După zarzavat, cu codul QR. Piețe SA face digitalizare în Iosefin

Piețe SA

Dacă vi se pare că Piața Iosefin nu prea arată a piață de secol XXI, stați să vedeți! Piețe SA anunță coduri QR pentru fiecare producător și, în general, digitalizare pe toate planurile. De mâna pe mătură și mop nu pomenește nimeni, dși starea piețelor din Timișoara lasă de dorit. Dar bine că avem tehnologie…

„Societatea Piețe S.A. Timișoara continuă procesul de modernizare și investește și în digitalizare! Producătorii pot să afle la un click distanță ce spații sunt disponibile înspre închiriere și timișorenii, clienții pot să afle prin scanarea unui cod QR date despre producător. Piața Iosefin este prima din oraș în care acest proces de digitalizare a fost finalizat. Producătorii interesați să închirieze în acest spațiu un stand de expunere, pot să verifice online ce disponibilitate există ori regulamentul pe care trebuie să îl respecte. Pe site-ul piete-sa.ro, la rubrica «piețe», în dreptul «Piața Iosefin», se poate accesa disponibilitatea standurilor de expunere”, a transmis, într-un comunicat, societata care se ocupă de gestionarea piețelor din oraș.

Este foarte important ca „totul să fie transparent”, așa că fiecare stand din Piața Iosefin are cod QR. Interesat de roșii și varză, cumpărătorul va scoate telefonul inteligent, va scana acest cod și va ști instant „informații despre producătorul de la care vrea să achiziționeze produse, proveniența lor, suprafețele pe care le cultivă sau producție”…

„Acest lucru oferă încredere”

„Am început un proces amplu de modernizare și digitalizare. Am investit în siguranța colaboratorilor, am schimbat rețele de supraveghere, am modernizat sistemul de iluminat, acum continuăm cu digitalizarea. În prima etapă se poate vedea disponibilitatea locurilor. Acest lucru aduce transparență și oferă încredere oricărei persoane interesate. În faza a doua a proiectului, se vor putea face și rezervări direct de pe site, cu plată online a standurilor de expunere”, precizează directorul Piețe SA, Mirel Pop.

Acum, că în Piața Iosefin, cel puțin la etajele superioare, cam bate vântul e o realitate. Că nici restul piețelor nu excelează prin curățenie și facilități moderne e iarăși o realitate. Și tot o realitate e că, într-o „corporateză” prost exersată, conducerea societății anunță cumpărătorii că „până în perioada sărbătorilor pascale, toate piețele ar urma să beneficieze de digitalizarea celor mai sus menționate”.

Și când te gândești că totul ar putea începe civilizat, cu o curățenie generală…

About Post Author