După 6 ani de șantier și 17 milioane de lei cheltuiți, Primăria nu spune ce urmează la fosta Dermatologie de pe Mărășești
Primăria Timișoara preia și ultimele spații din fosta clinică de dermatologie de pe strada Mărășești, unde ar fi trebuit să fie construit un centru cultural. Ce se va întâmpla însă mai departe cu imobilul unde șantierul a început în 2020 nu e clar. Nu pentru că nu am întrebat, ci pentru că administrația locală a decis, din nou, să ignore întrebarea.
Un proiect de hotărâre aflat pe masa Consiliului Local arată că Spitalul Municipal a solicitat să i se retragă dreptul de administrare asupra ultimelor corpuri de clădire pe care le mai folosea în ansamblul de pe strada Mărășești nr. 5. Motivul invocat este „reglementarea situației imobilului, în vederea valorificării unitare”, după ce activitatea medicală a fost mutată în alte spații.
Formula este suficient de vagă încât să nu explice aproape nimic. Va continua proiectul Centrului Cultural Mărășești? Există finanțare? Există un nou proiect? Un termen? O funcțiune clară pentru întreaga clădire? Nu știm.
Situația este cu atât mai interesantă cu cât vorbim despre unul dintre proiectele prezentate ani la rând ca fiind importante pentru infrastructura culturală a orașului. Fosta clinică de dermatologie a fost inclusă în dosarul Timișoarei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, iar transformarea ei într-un centru cultural ține deja de istorie.
Din Capitală Culturală în șantier fără termen
Contractul de execuție pentru Centrul Cultural Mărășești a fost semnat în 2020, cu firma Constructim, pentru o sumă de 21,1 milioane de lei, cu TVA. Acesta viza „lucrări de arhitectură la fațadele exterioare și interioare adiacente curții și a relației urbanistice a acestora cu pietonalul Mărășești”.
Șantierul ar fi trebuit să fie gata în iunie 2022, dar autorizația de construire a expirat, fiind emisă încă una, în septembrie 2022. În primăvara anului 2023 a fost finalizat acoperișul, iar ultimul termen a fost 31 decembrie 2023. Noua administrație a constatat că „proiectul inițial nu prevedea reabilitarea completă a fațadei, ci doar lucrări la două corpuri și jumătate din ansamblul clădirii”. Urma să fie neajustat proiectul și, în funcție de suma care ar fi fost necesară, ar fi putut fi emis ordin de reluare a lucrărilor.
În vara anului 2025, „municipalitatea, Direcția Județeană de Cultură, constructorul și proiectantul au identificat soluții, fără costuri suplimentare în cadrul proiectului actual, pentru a finaliza lucrările în curs”, după cum ne declara Silvana Andraș, purtătorul de cuvânt la PMT.
Întrebările sunt ale noastre, tăcerea e a Primăriei
Pasul următor ar fi fost inițierea unui nou proiect, care să includă și aripa nordică, în care a funcționat Secția de Radiologie. Până în august 2025, lucrările de la „Dermato” au scos din bugetul local peste 17 milioane de lei, cu TVA. Sumele includeau proiectare, dirigenție de șantier și execuție.
Acum, după apariția proiectului de HCL, am vrut să știm care sunt intențiile municipalității legate de acest imobil ultracentral în care, până acum, au fost investiți peste 3 milioane de euro. În consecință, am cerut comunicatorilor Primăriei Timișoara informații despre viitorul clădirii, stadiul proiectului și pașii următori.
Richard Zuberecz, cel care ține locul purtătorului de cuvânt, aflat în concediu, nu a binevoit nici măcar să „dea cu seen” la solicitarea noastră, făcută prin WhatsApp, de altfel o modalitate agreată pentru comunicarea instituțională de pe Loga 1.
Nu este prima dată când municipalitatea tratează selectiv. comunicarea publică. Pentru proiectele pe care dorește să le promoveze există comunicate și postări. Pentru întrebări sau pentru subiecte pe care le consideră sensibile, răspunsurile întârzie sau lipsesc cu desăvârșire. Probabil că, după aproape șase ani, „transparența” s-a lustruit un pic și nu mai e așa vizibilă.
