De la Beethoven la Édith Piaf. Duo Minerva cântă la Sinagoga din Cetate

Publicat:

Classix ajunge pentru prima dată la Timișoara. Prima întâlnire cu publicul are loc joi, 8 octombrie, de la ora 19:30, la Sinagoga din Cetate, unde Duo Minerva din Austria va susține concertul „Hymne à l’amour”.

Johanna Gossner, la clarinet, și Damian Keller, la acordeon, propun o formulă camerală mai puțin obișnuită și un repertoriu care trece prin epoci și stiluri foarte diferite. De la Beethoven și Mahler la Bizet, Weill și Satie, de la Kreisler și Django Reinhardt la Marguerite Monnot, programul este construit în jurul uneia dintre temele care traversează constant istoria muzicii: dragostea.

- Publicitate -

În concert se vor întâlni valsul, cabaretul, chansonul, jazzul, muzica klezmer și repertoriul clasic. În program se regăsesc „Youkali” de Kurt Weill, „Speak Softly, Love” de Nino Rota, „Fly Me to the Moon” de Bart Howard, „Minor Swing” de Django Reinhardt, „Liebesfreud” de Fritz Kreisler și „Für Elise” de Ludwig van Beethoven.

Duo Minerva va interpreta și lucrări de Georges Bizet, Erik Satie, Mordechai Gebirtig, Gustav Mahler și Herbert Pixner.

Concertul se încheie cu piesa care îi dă și titlul: „Hymne à l’amour”, compusă de Marguerite Monnot și făcută celebră de Édith Piaf.

Evenimentul, susținut de Forumul Cultural Austriac, face parte din Classix Lab 2026, program care se desfășoară în octombrie și noiembrie în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Arad.

Programul național cuprinde cinci concerte, 20 de masterclassuri, patru workshopuri de videomapping și new media, opt sesiuni de management cultural și cinci paneluri. Peste 50 de artiști, mentori și experți din România și din străinătate participă la ediția din acest an.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img