Drumul dintre Peciu Nou și Foeni, spre Serbia, modernizat cu 5 milioane de euro, bani de la UE

foeni

Drumul județean 593, dintre Peciu Nou și Foeni, arată, în sfârșit, în ton cu secolul XXI. Cu peste 31 de milioane de lei, cei mai mulți bani de la UE, șoseaua spre granița cu Serbia a fost extinsă și modernizată.

Șoseaua dintre Peciu Nou și Foeni este unul dintre drumurile importante din județ, pentru că duce spre granița cu Serbia,chiar dacă acum punctul de trecere a frontierei de la Foeni este închis, din cauza pandemiei. DJ 593 are aproximativ 20 de kilometri, a fost modernizat și lărgit. A fost, așadar, realizată o platformă cu o lățime de opt metri, din care șase metri parte carosabilă și doi metri lățime acostamente.

Proiectul a vizat, de asemenea, realizarea marcajului, montarea de indicatoare de circulație, borne kilometrice și parapete direcționale. „S-au făcut casete de lărgire la drum, după care s-a făcut o reciclare cu adaos de material și s-au pus două straturi de asfalt. Avem traseul modernizat pe 20,5 km (…) Nu au fost întârzieri în perioada de desfășurare a lucrărilor. Avem o garanție a drumului de cinci ani”, a explicat Tudor Viluș, consilier superior la Biroul administrare, urmărire lucrări drumuri și poduri de la CJ Timiș.

foeni

Contractul de execuție a fost încheiat de CJ Timiș cu Super Construct SRL, în vara lui 2019. Contractul de finanțare, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, a fost semnat în decembrie 2017. Suma totală la care se ridică acest proiect este de 31,3 milioane de lei. Valoarea finanțării nerambursabile este de 30,2 milioane de lei, din care 26,2 milioane prin FEDR și 4,018 milioane de la bugetul național.