Drumul de legătură DN 69 Timișoara – Arad – autostrada A1, circulabil de la vară?

Drumul de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1 ar putea fi gata în vară, înainte de termenul asumat prin contract. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pare optimist și avansează această variantă.
„Lucrurile merg bine și pe descărcarea de la Sânandrei. Me așteptăm undeva în vara acestui an să fie finalizată. Progresul e undeva la 50 și ceva la sută, deci, undeva în august cred că se va finaliza”, a declarat Sorin Grindeanu.
Pe acest șantier lucrează, de anul trecut, cei de la ARL Cluj (Strabag). Ei au câștigat licitația organizată după ce, în septembrie 2023, a fost reziliat contractul cu italienii de la Todini, Progresul fizic al lucrărilor era atunci de aproximativ 25%. Companiei italiane i s-a imputat lipsa utilajelor și a dotărilor pentru asigurarea unui ritm de execuție corespunzător, lipsa personalului cheie și a personalului muncitor.
Contractul cu ARL Cluj a fost semnat în vara lui 2023, durata de execuție fiind de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Acesta a fost dat în toamna anului trecut.
***
Drumul de legătură pentru descărcarea traficului de pe autostrada A1 spre Timișoara, pe conexiunea DN 69 Timișoara – Arad, are o lungime de 10,25 km. Șoseaua va avea două poduri noi, șase pasaje și trei noduri rutiere și va fi realizată în regim de drum expres.