Drumul de legătură DN 69 – A1, gata cel târziu în septembrie

De la sfârșitul verii, timișorenii vor putea folosi o nouă urcare pe autostrada A1. Conexiunea DN 69 (bifurcația spre Sânandrei) – A1 ar urma să fie gata cel târziu în luna septembrie.
„Am avut discuții cu cei care lucrează la Sânandrei. Am primit asigurări că la finalul acestei veri, în august, maximum septembrie, se va termina această investiție. Ei au ajuns la 40% din total, nu e o lucrare deloc dificilă. Vorbim de 10 kilometri, care vor asigura o altă descărcare la patru benzi la A1”, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la Timișoara.
Lucrările la acest drum de legătură au fost reluate anul trecut, după o reziliere de contract și o nouă licitație. Antreprenorul lucrării este Antrepriza de Reparații și Lucrări / ARL Cluj.
Șoseaua cu patru benzi are aproape 10 km și va fi foarte utilă pentru șoferii care vor ajunge mai rapid de la Timișoara pe autostrada A1. Traseul începe cu circa 300 înaintea intersecției dintre drumurile DJ 692 și E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier, și se dezvoltă pe direcția nord-est, spre autostrada A1.