Drum nou, între Șag și Sânmihaiu Român. Va fi gata în 8 luni / FOTO

șag

Un drum de puțin peste 6,5 kilometri le va face viața mai ușoară șoferilor care merg dinspre Utvin spre Șag. La finele anului, șosaua, finanțată din Programul „Anghel Saligny”, ar trebui să fie gata.

Drumul județean care leagă DJ 593C Șag (DJ 593) – Sânmihaiu Român (DJ 591A) face parte din așa-numită centură mică a Timișoarei, o șosea pentru autoturisme care trece prin localitățile limitrofe. El va fi, practic, o nouă cale de acces între cele două localități și va ajuta la reducerea traficului din zona de sud a orașului.

Finanțarea va fi asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, prin care fost alocată suma de peste 15,5 milioane de lei. Aceasta va fi completată cu aproape 400.000 lei, de la bugetul CJ Timiș. Vineri a fost predat amplasamntul către constructorul care are la dispoziție opt luni de la data emiterii ordinului de începere să încheie lucrarea.

„Și acest nou drum, la fel ca și celelalte proiecte de modernizare și reabilitare pe care le avem în vedere pentru acest an, vizează creșterea siguranței participanților la trafic și sporirea mobilității de deplasare pentru toți timișenii”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Ce se face

Noul drum va începe din extravilanul localității Șag (DJ 593) și va continua până la intersecția cu DJ 591A în Sânmihaiu Român, lungimea totală fiind de 6,53 km. Vor fi făcut și două sensuri giratorii noi, în punctele de pornire din cele două localități. De asemenea, va fi modernizată trecerea la nivel cu calea ferată pe care drumul o traversează, inclusiv zona de acces și se vor monta dale elastice între linii.

Proiectul include realizarea acceselor la proprietăți, a unor podețe și a trotuarelor pe secțiunea reabilitată. În prezent, actualul drum are porțiuni pietruite, dar și secțiuni în care nu există structură rutieră sau sistem de colectare a apelor pluviale.

About Post Author