Două tone de ulei alimentar uzat colectate la Timișoara, de anul trecut. Unde îl puteți duce

ulei

În mai puțin de un an, timișorenii au colectat peste două tone de ulei alimentar uzat. În oraș sunt instalate opt oilboxuri, în diverse cartiere, unde puteți duce borcanele cu uleiul folosit în gospodărie.

Uleiul alimentar folosit nu se aruncă la chiuvetă sau la gunoi. Cel mai bine este să-l pui într-un recipient bine închis și să-l duci la cel mai apropiat container oilbox.

„Cei de la OilRight îl colectează și îi oferă o a doua viață, pentru un mediu mai curat și mai sănătos. Uleiul colectat va fi transformat în lumânări parfumate și materie primă pentru biodiesel”, transmite primăria.

Până în vara trecută, la Timișoara, colectarea uleiului se făcea artizanal, cu butoaie mici, amplasate în unele scări de bloc, sau cu predarea efectivă la punctul de lucru OilRight.

În iunie 2023, între primărie și OilRight a fost încheiat un acord de colaborare pentru implementarea unui sistem de colectare și reciclare ecologică a uleiului uzat. Un oilbox este, de fapt, un container de 240 litri. Timișorenii pot depune în ele uleiul alimentar uzat și grăsimile colectate în propria bucătărie, în recipiente de plastic-pet închise.

Unde sunt oilboxuri

  • Platou Dâmbovița nr. 86
  • Piața Dacia, str. Burebista 16-18
  • Piața Doina, str. Mureș 3
  • Calea Torontalului, nr. 51-53 (intersecția cu str. Bucovinei)
  • Calea Șagului, pe colț cu B-dul Liviu Rebreanu
  • Calea Buziașului, în intersecția str. Ștefan cel Mare – str. Petrov Cermena
  • ️Bd. Take Ionescu, pe colț cu str. Enric Baader
  • Parcul 3 August

About Post Author