Două firme vor să reconstruiască Pasarela Îndrăgostiților

pasarela îndrăgostiților

Pasarela Îndrăgostiților, de lângă Parcul Copiilor, va fi redeschisă cel mai devreme în vara anului 2025. Condiția este ca firma care va primi contractul de proiectare și execuție să se încadreze în termenul de 11 luni estimat de primărie.

Licitația pentru „lucrări (proiectare si execuție) aferente obiectivului de investiție «Pasarela Îndrăgostiților (Parcul Copiilor)»” are șanse să se încheie din prima. Municipalitatea a primit două oferte pentru contractul de cel mult 10,2 milioane de lei, cu TVA. Sunt interesate Tehnodomus SRL, respectiv asocierea Cardinal D.P. Construct – CAM Proiect. Ofertele urmează să fie evaluate și, dacă totul merge conform planului, câștigătorul va fi anunțat în câteva săptămâni. Conform contractului, lucrările trebuie să fie gata în 11 luni, din care pentru trei pentru proiectare.

Studiul de fezabilitate pentru Pasarela Îndrăgostiților a fost aprobat în CL în august 2023. Documentația a fost realizată de Pod Proiect SRL, din Iași. „Conform expertizei tehnice întocmită în 2017, pasarela se încadrează în clasa IV, stare nesatisfacătoare, elementele constructive fiind într-o stare avansată de degradare”, scria în referatul anexat HCL-ului.

Pod Proiect SRL a propus inițial două variante care presupuneau mutarea pasarelei. Firma de arhitectură contractată pentru a îmbunătăți aceste propuneri a ajuns la concluzia că se poate mai mult. Așa a apărut a treia variantă, în care pasarela va fi reconstruită, după demolarea celei vechi, pe același amplasament.

Pasarela a fost închisă în primăvara anului trecut, din motive de siguranță. „Infiltrațiile de apă au afectat suprastructura podului. De asemenea, din cauza distrugerii stratului de beton, armăturile din metal au fost expuse la ploaie și au fost corodate. Fundațiile de la picioarele pasarelei sunt deteriorate, iar calea pietonală prezintă, la rândul ei, gropi și denivelări”, transmite municipalitatea. Grilajul cu lacăte va fi păstrat și amplasat lângă viitoarea pasarelă.

About Post Author