Dosarul cu șină a devenit istorie

dosar cu șină

sursa foto: Unsplash / Beatriz Pérez Moya

Românii care au de rezolvat diverse chestiuni pe la instituțiile statului au scăpat de coșmarul dosarului cu șină. O lege inițiată de PNL a intrat în vigoare, astfel că nu mai e nevoie ca oamenii să aducă zeci de fotocopii.

Săptămâna aceasta, contribuabilii care s-au lovit de birocrația complicată și au pierdut timp prețios la cozile ghișeelor au câștigat o bătălie importantă.

„Dosarul cu șină a fost desființat începând cu 4 iulie. De acum încolo, nu vom mai fi obligați să prezentăm alături de solicitările către anumite instituții, copii ale documentelor emise, în prealabil, de alte instituții ale statului. Dacă în anumite situații fotocopierea este necesară, aceasta se va face gratuit, eliminându-se copia legalizată”, explică deputatul liberal Cosmin Șandru.

Legea 9/2023 fost promulgată în ianuarie și se aplică după ce au trecut cele 180 de zile în care instituțiile au avut timp pentru a se pregăti.

„Pentru informații detaliate, puteți accesa site-ul www.romaniafaradosar.ro, unde veți putea citi prevederile legii și unde puteți chiar semnala situații în care vă sunt cerute un dosar sau copii după documente”, mai spune liberalul.

About Post Author