USR nu mai vrea să guverneze cu PSD. Fritz susține o coaliție în trei sau alegeri anticipate

Publicat:

USR nu va vota un guvern din care să facă parte miniștri PSD, anunță Dominic Fritz, după discuțiile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Liderul USR consideră că, dacă nu se poate constitui o majoritate parlamentară clară, soluția sunt alegerile anticipate.

„I-am spus premierului desemnat Luca Niculescu că nu vom face aranjamente de culise care să prelungească actuala agonie. Românii merită un guvern asumat și transparent care să ofere predictibilitate și claritate în ceea ce privește măsurile pe care le poate lua”, a transmis Dominic Fritz.

- Publicitate -

Liderul USR acuză PSD că este responsabil pentru actualul blocaj politic și pentru creșterea prețurilor și afirmă că partidul său nu va mai participa la o coaliție cu social-democrații.

În schimb, USR este dispus să intre într-un guvern alături de PNL și UDMR, condus de Luca Niculescu. „Am văzut în spațiul public că și Sorin Grindeanu este deschis unei astfel de variante. S-ar putea ca aceasta să fie soluția de deblocare de care avem nevoie”, afirmă Fritz.

Poziția vine în aceeași zi în care conducerea PSD i-a acordat lui Sorin Grindeanu un mandat larg pentru negocierile cu premierul desemnat. Social-democrații au cerut formarea unui guvern politic, cu participarea PSD, PNL și UDMR, și au exclus susținerea unui executiv tehnocrat.

Dominic Fritz susține că sunt îndeplinite condițiile constituționale pentru alegeri anticipate, pe care le consideră preferabile unei formule de guvernare fără o majoritate transparentă. „Dacă acest guvern nu reușește să formeze o majoritate asumată, fără ca în parlament să funcționeze în paralel o altă majoritate între PSD și AUR, atunci soluția cea mai sănătoasă pentru țară și cea mai onestă față de cetățeni sunt alegerile anticipate”, a conchis președintele USR.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img