Dominic Fritz, despre situația de la Danyflor: În acel adăpost va fi foarte greu să facem ceva mai bun

danyflor

Danyflor nu a respectat contractul în ceea ce privește adăpostul pentru câini din Calea Șagului. Asta afirmă primarul Dominic Fritz, care însă nu vorbește și de măsuri luate împotriva firmei pe care municipalitatea o plătește pentru condițiile în care ține animalele. El spune totuși că ar închide și mâine adăpostul, dar aceasta nu e o soluție acum.

„Sunt siderat, revoltat și am stat mult astăzi și cu colegii să verificăm ce putem face, ca să evităm astfel de situații, dar și să ne asigurăm că avem o strategie clară ca așa ceva să nu se întâmple. Colegii sunt pe teren, se face o anchetă și, după descrierea a ce s-a întâmplat, e clar că nu s-au respectat anumite prevederi din contract. În același timp sper să intervină și alte autorități, pentru că, de exemplu Direcția Sanitar-Veterinară și Poliția Animalelor nu sunt în subordinea noastră, a primăriei”, spune primarul Dominic Fritz, într-un filmuleț postat pe Facebook.

Este prima reacție oficială în urma întâmplării prin care a trecut o tânără din Timișoara, care a mers la adăpostul Danyflor să ia un câine. Povestea pe larg o puteți citi AICI.

Potrivit primarului, Timișoara este singura localitate din județ în care câinii fără stăpân nu sunt eutanasiați. „Eu cred că decizia este corectă, să nu eutanasiem, dar bineînțeles că asta nu este nu-i nicio bucurie dacă sunt apoi ținuți (câinii – n.r.) în astfel de condiții”, mai spune Fritz.

„De peste un an lucrăm la construcția unui adăpost propriu”…

Cât despre adăpostul public promis din 2021 și netrecut de faza vorbelor, edilul șef susține că se lucrează „de peste un an” la acesta…

„Pentru mine e foarte clar că nu putem să externalizăm un astfel de adăpost la o firmă privată, pentru că întotdeauna profitul va fi mai important decât bunăstarea animalului. Tocmai de aceea, de peste un an lucrăm la construcția unui adăpost propriu, în proprietatea primăriei, administrat de primărie și unde nu depinde de bani. Acum suntem în ultima fază a PUZ-ului, care ne va fi donat, și putem să începem în curând proiectul tehnic și apoi și construcția, care nu va fi prea complicată. E clar că în acest adăpost va fi foarte greu să facem ceva mai bun. Dacă aș putea să-l închid de mâine aș face-o, dar neexistând o altă variantă fizică, de azi pe mâine nu se poate”, a explicat primarul Timișoarei.

Dominic Fritz a făcut și un apel la timișoreni, să adopte câini, pentru ca aceștia să nu ajungă în astfel de adăposturi „Un câine are nevoie de o relație cu un om, cu un stăpân care are grijă de el, nu să fie ținut cu 100, cu 200, cu 500 de alți câini (…) Acum patru săptămâni l-am luat pe Tomte de pe stradă, are cinci luni. E un câine absolut superb, inteligent, iubitor. E o experiență mult mai profundă, cred eu, decât un câine de rasă și de aceea, încă o dată, dacă aveți posibilitatea să adoptați, faceți-o”, a conchis acesta.

Primăria va anunța și rezultatele controlului făcut în teren de inspectorii săi, însă situația de la adăpostul Danyflor nu e nouă și nu s-a ajuns acolo peste noapte. Câinii nu sunt eutanasiați, dar sunt chinuiți și totul, pe bani publici, fără ca nimeni să verifice dacă serviciile sunt măcar cât de cât decente.

About Post Author