Doi adolescenți dați dispăruți. Au plecat de la un adăpost

dispăruți

Doi băieți de 15 și 17 ani sunt căutați de polițiști, după ce au plecat de la adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii. Cine i-a văzut este rugat să sune la 112.

Georgian Daniel Adrian Rusanu (15 ani) și Alexandru Florinel Ignat (17 ani) ar fi plecat duminică, 6 noiembrie, în jurul orei 19, de la Adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii, de pe strada Ioan Slavici. Nu se știe încotro se îndreptau.

Georgian Daniel Adrian Rusanu are ochi căprui, păr șaten deschis, tuns scurt, și constituție atletică. Purta o jachetă de fâș bleumarin, pantofi sport negri și pantaloni de culoare închisă. Alexandru Florinel Ignat are ochi căprui, păr brunet, tuns scurt, poartă mustață și constituție atletică. Când a fost văzut ultima dată, era îmbrăcat cu o geacă de fâș bleumarin, bluză albă, pantofi sport negri și pantaloni de culoare închisă.

Oricine poate oferi detalii referitoare la cei doi adolescenți este rugat să sune la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

About Post Author