DNA cere ridicarea imunității unui ministru, acuzat de abuz în serviciu / Chesnoiu și-a dat demisia

dna

sursa foto: Romania Insider

Șeful DNA, Crin Bologa, a cerut, joi, Camerei Deputaților să ridice imunitatea unui deputat, acum ministru. Acesta este acuzat de abuz în serviciu la presupusa trucare a unui concurs.

DNA nu a făcut public numele ministrului, dar surse judiciare, citate de G4Media.ro, spun că ar fi vorba de ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, de la PSD. Este primul ministru din cabinetul Ciucă vizat de un dosar de corupție instrumentat de DNA.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni)”, a transmis DNA, într-un comunicat.

„În perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene. Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați «agreați» dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective. De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, precizează aceeași sursă.

About Post Author