Discotecă în sufragerie, fără să vreți? Sunați la Poliția Locală
Cât costă nesomnul unui întreg cartier? Cel mult 1.500 de lei! E amenda maximă pe care o poate da Poliția Locală, în cazul unor petreceri prea zgomotoase. A început vara, iar unii timișoreni din partea de sud a orașului au discotecă în sufragerie. Fără să vrea.
Tot mai mulți timișoreni reclamă că nu pot dormi noaptea, mai ales la sfârșit de săptămână. E mai ales din cauza petrecerilor în aer liber, organizate în cluburi. Cel mai greu este pentru cei care locuiesc în zona stadionului, dar și în apropierea malului Begăi. În ultimul weekend, de exemplu, oamenii care stau pe strada Sirius, înspre noua parcare amenajată de primărie, au avut petrecerea chiar în casele lor. Deși probabil cei mai mulți nu și-au dorit asta.
Polițiștii locali spun că, de la începutul anului, au dat 152 de amenzi, iar numărul lor este în creștere. „Multe sancțiuni au fost aplicate la societățile comerciale care desfășurau evenimente private și care, prin muzica dată la intensitate ridicată, au tulburat liniștea publică, mulți cetățeni reclamând deranjul sonor. Un astfel de caz a fost întâlnit în weekendul trecut, când DJ-ul unei petreceri la Clubul Heaven a fost sancționat conform Legii 61/1991 republicată cu amenda maximă prevăzută”, transmit reprezentanții PLT.
Reclamați gălăgia, cluburile ar putea fi închise
Au fost amendate și alte localuri, precum No Name, Hugo sau Manufactura Caffee. „Sesizările din ultima perioadă se referă la localuri din zona centrală, dar și de pe malurile Begăi sau din zona Stadionului «Dan Păltinișanu»”, mai spun polițiștii locali.
Vestea proastă pentru timișorenii somnambuli fără voie este că amenzile sunt cuprinse între 500 și 1.500 de lei. Suma este derizorie pentru un local cu vad… Totuși, există și o altă soluție: dacă nu puteți dormi din cauza zgomotului, sunați de îndată la Poliția Locală. În cazul firmelor, în cazul în care se constată repetarea contravenției, agenții pot propune suspendarea activității pe o perioadă de până la 30 de zile. Orele de liniște sunt, conform legii, de la 13 la 14, respectiv de 22 la 8.