Direcția de Asistență Socială, organigramă cu scandal. Salarii de peste 10.000 lei la „pepiniera de partid”

direcția de asistență socială

Aproape două ceasuri s-au certat în plen consilierii locali, pe tema noii organigrame de la Direcția de Asistență Socială. În plen au fost propuse 100 de amendamente, din care n-au fost citite decât câteva, care oricum au căzut la vot. USR-iștii au aplaudat ca pe stadion o PSD-istă, semn că tot mai încurcate-s căile politico-administrației locale.

Schema de personal a Direcției de Asistență Socială va crește, în urma votului din CL, de la 375 la 414 angajați. Ar fi nevoie de mai mulți angajați pentru a îndeplini indicatorii prevăzuți în trei proiecte europene: centrul de zi pentru adulți cu dizabilități, un centru de asistență integrată a adicțiilor și Complexul de Servicii Sociale Kuncz. De serviciile celor trei ar urma să beneficieze în jur de 200 de persoane.

Luni a fost dezbatere publică, la care au participat doar doi consilieri locali, Adrian Lulciuc, de la PNL, și Radu Țoancă, de la PSD. Liberalul a întrebat încă de atunci câte posturi vor fi cu salarii de peste 10.000 de lei, dar Esztero Emese, directorul interimar al DAS, s-a încurcat în detalii, spunând că nu știe dacă vorba despre salarii nete sau brute. În timpul dezbaterii a fost adusă în discuție lipsa banilor pntru detergenți sau hârtie igienică, în contrast cu salariile mari care ar fi fost propuse pentu noii angajați.

Peste jumătate din bugetul DAS e pentru salarii

„Nu știu dacă știți, au fost mașini de spălat care au stat defecte și câte o lună, iar personalul a luat așternuturile oamenilor și le-a spălat acasă. Sunt rețete emise pentru medicamente în anumite centre încă din luna noiembrie și nici astăzi nu există medicamente. Personalul din centre strânge bani să asigure materiale igienico-sanitare și când merg către executivul DAS, li se spune «mergeți și căutați sponsorizări».

Nu știu dacă știți, dar în 23 decembrie aproximativ 90 de oameni au câștigat un concurs și nici pâna azi nu și-au câștigat drepturile salariale, deși trebuia făcut doar un referat, nu să așteptăm să fie ceva legat de organigramă (…) Nu cred că avem nevoie de personal TESA, de aceste salarii. Începem de la 15.036 lei un șef serviciu, până la 5.429 lei un asistent social. Sunt vreo șapte posturi care depășesc 10.000 de lei. Nu știu dacă ne permitem”, a spus Lulciuc, în plen.

Potrivit informațiilor furnizate în dezbaterea publică de luni, în acest moment, 52% din bugetul DAS este alocat pentru salarii.

Cimitir de elefanți și pepinieră de partid

Radu Țoancă, de la PSD, a anunțat apoi că depune… 100 de amendamente la proiectul respectiv. „Am participat la dezbaterea publică de ieri, mi-am spus punctele de vedere, sper că nu am fost mințiți și ne trezim în octombrie cu o rectificare de buget, pentru că avem deja o sumă de 70 de milioane de lei pentru DAS, la capitolul salarii, fiind asigurați că vorbim de cele 90 de promovări, dar și aceasta nouă organigramă. Avem asigurarea că nu vom avea niciun impact bugetar (…) A circulat și o glumă, că această organigramă, pentru că s-au făcut restructurări pe la multinaționale, trebuie să se angajeze acolo, sub formă de cimitir de elefanți sau pepinieră de partid. Am primit asigurări că nu este așa, că vorbim de trei compartimente. De aceea, vă rog anticipat să mă iertați, pentru că o să citesc 100 de amendamente”, a spus social-democratul.

Anunțul său a reaprins disputele. Roxana Iliescu, de la Pro România, a spus că ar fi bine ca amendamentele să poată fi măcar citite de consilieri înainte de vot. „Un amendament dacă trece și aduce modificări de substanță proiectului, legea spune că trebuie să se întoarcă pe circuit pentru obținerea avizelor compartimentelor de specialitate. De aia e extrem de important. Domnule primar, noi suntem obișnuiți cu ședințele de îndată, cred că merită să alocăm câteva zile să discutăm aceste amendamente, pentru că sunt șanse ca o parte din ele să fie preluate. Altfel nu văd rostul dezbaterii”, a afirmat aceasta.

A trecut cu 14 voturi

Primarul Dominic Fritz i-a replicat, pe un ton ridicat, că proiectul a fost retras la ședința precedentă tocmai pentru a fi organizată o dezbatere publică, deși solicitarea pentru aceasta a fost făcută după termenul prevăzut de lege. „S-a cerut dezbatere în ziua în care proiectul a fost supus la vot, l-am retras, deși nu aveam obligație legală. Ați așteptat până cu 10 minute înainte de ședință și veniți cu 100 de amendamente. Cine vă crede că nu e o strategie de a tergiversa lucrurile? Nu vă urechez, constat o realitate”, a spus edilul șef.

Radu Țoancă s-a apucat să citească o parte din amendamente, care au fost supuse la vot și au picat. PSD-istul a renunțat apoi să citească propunerile, pe care le-a dat directoarei DAS.

Proiectul în totalitatea lui a trecut cu 14 voturi pentru, niciunul împotrivă și o abținere. E interesant însă cum s-a votat, pentru că de la USR au lipsit, marți, viceprimarul Ruben Lațcău, Jorge Gonzales și exclusul Andrei Meșter. În aceste condiții, cu tot cu votul lui Raul Ambruș, n-ar fi fost decât 11 voturi.

Eternul scandal de la DAS

De votat cot la cot cu USR a votat însă PSD. Andra Lăpădatu a și fost aplaudată de USR-iști, într-un moment de un maxim ridicol, după ce i-a replicat lui Adrian Lulciuc, de la PNL, că un grup de consilieri nu poate avea mai puțin de cinci membri, deci PSD nu are, practic, grup în CL Timișoara. Asta, după ce Adrian Lulciuc a spus că una zice liderul de grup, alta face… grupul.

Altfel, unele lucruri nu se schimbă niciodată în administrația locală. DAS a fost mereu cu probleme, iar organigramele modificate de-a lungul timpului au fost și obiect de proces. Fostul primar Nicolae Robu a instalat-o ca director acolo pe una dintre apropiatele sale, Rodica Surducan, fostă Cojan, fostă Bara, care a stat interimar multă vreme. Ca să poată face asta, a schimbat organigrama și a trimis-o la plimbare pe fosta directoare. Maria Stoianov a dat însă în judecată PMT și a câștigat, având de primit peste 60.000 de euro, reprezentând drepturi salariale restante, majorate și indexate.

About Post Author