Din nou, șantier pe DJ 691. Strabag va avea șase luni să termine 7 km, spre A1

Strabag

sursa foto: Facebook / CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a ales câștigătorul licitației pentru Lotul 2 de pe DJ 691, între Timișoara și Autostrada A1, prin Dumbrăvița. Au fost patru oferte, iar cea al cărei lider este Strabag a fost considerată cea mai bună. Contractul e pe șase luni și va semnat în scurt timp, dacă nu sunt contestații.

Licitația pentru Lotul 2 de pe DJ 691, între Timișoara și Autostrada A1, se referă la lărgirea la patru benzi a unei șosele cu o lungime de 7,175 km, cu piste de biciclete, racorduri la străzile laterale, amenajare sensurilor giratorii, iluminat, care nu fusese prevăzut în contractul inițial, amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată și relocarea de utilități, acolo unde este cazul. Termenul de execuție este de șase luni, din momentul în care va fi dat ordinul de începere.

Ofertele au fost așteptate până în 28 decembrie și au fost în număr de patru: Sylc Con Trans – Girod Semnalizare Rutieră – Cons Electrificarea Instal – Instal Group; Porr Construct – Vimato – Electroechipament Industrial – Rotermit – SPIACT Craiova; Strabag – AHM Smartel SRL – Radaria – Instgat – Con Metal CF SRL; Drumuri și Poduri Banat SRL – OPR Asfalt – Obras Publicas y Regadios – Instgat – Construcții Feroviare Mureș SA – Electroechipament Industrial.

Strabag, ofertă cu șase milioane de lei mai mică

CJ Timiș a decis că oferta depusă de asocierea condusă de Strabag este cea mai avantajoasă. Prețul este de 69,6 milioane de lei, cu TVA, față de 75,1 milioane de lei, cu TVA, cât era maximul oferit.

Șantierul de la Timișoara spre Autostrada A1 a început în 2020, fiind împărțit în două tronsoane: primul de la sensul giratoriu de la intrare în Dumbrăvița până la centura Timișoarei, respectiv, de la benzinăria Socar la urcarea pe A1. Contractul a fost atribuit inițial integral, în 2020, către Tehnocer, companie cu care CJ Timiș a reziliat contractul la începutul anului 2022.

Pe Lotul 1, CJ a propus modificarea soluției tehnice și va trebui lansată și aici o licitație pentru găsirea unui constructor.

About Post Author