Dicţionarul romanului central-european din secolul XX, carte-eveniment, la lansarea oficială

Dicţionarul romanului central-european

O autentică premieră europeană, care își propune să ghideze criticii, scriitorii și cititorii simpli pe teritoriul imprevizibil al literaturii central-europene. „Dicţionarul romanului central-european din secolul XX”, coordonat de Adriana Babeți, va fi lansat oficial la finele săptămânii.

La Universitatea de Vest va fi lansat vineri, 13 ianuarie, de la ora 18, în Amfiteatrul A01, „Dicţionarul romanului central-european din secolul XX”. Volumul a fost publicat la Editura Polirom, fiind coordonat de scriitoarea, publicista și profesoara universitară Adriana Babeți.

Dicționarul este o autentică premieră europeană și este rezultatul unei intense activități a grupului de contributori care au participat la organizarea amplului material bibliografic. Au fost selectate 256 de romane, între care sunt incluse titluri și nume celebre, cum ar fi cele ale scriitorilor recompensați cu Premiul Nobel, dar și altele neștiute sau trecute în uitare. Romane interzise, romane cenzurate, romane exilate, romane clandestine, romane „de sertar”, romane amânate, romane neterminate, romane postume – toate aceste categorii se regăsesc în dicționar.

La evenimentul de lansare vor fi prezenți mulți dintre contributorii care au participat la realizarea acestui volum colectiv de referință pentru istoria literaturii contemporane din Europa Centrală: Graţiela Benga, Daciana Branea, Dorian Branea, Alexandru Budac, Laura Cheie, Cristina Chevereşan, Afrodita Cionchin, Simona Constantinovici, Gabriela Glăvan, Ilinca Ilian, Gabriel Kohn, Marius Lazurca, Mircea Mihăieş, Alexandru Oraviţan, Dana Percec, Vasile Popovici, Radu Pavel Gheo, Roxana Rogobete, Dumitru Tucan, Cornel Ungureanu, Ciprian Vălcan sau Smaranda Vultur.

About Post Author