Diana Șoșoacă, sancționată de Senat. Pentru limbaj și fiindcă nu poartă mască

Biroul Permanent al Senatului a decis, luni, ca senatoarea Diana Şoşoacă să fie sancționată cu avertisment scris. Ea nu va putea reprezenta instituția în următoarele trei luni.

șoșoacă

Comisia Juridică recomandase anterior sancționarea senatoarei Diana Şoşoacă, pentru nepurtarea măștii în sala de plen, pentru discurs homofob și extremist, dar și pentru încălcarea legilor și a „normelor de bun-simț”.

Diana Șoșoacă nu mai are voie să reprezinte Senatul României timp de trei luni la evenimente externe și interne. Aceasta a primit un avertisment scris pentru comportamentul și limbajul agresiv pe care le-a avut în parlament, dar și pentru că a refuzat să poarte mască într-o instituție publică.

„Încă de la începutul mandatului, conduita doamnei senator Diana Iovanovici-Șoșoacă nu a fost una care să onoreze demnitatea funcției, cu toate responsabilitățile care îi incumbă în calitate de reprezentant ales al poporului (…) Din cuprinsul stenogramelor ședințelor de plen atașate prezentului raport rezultă că doamna senator Diana Iovanovici-Șoșoacă nu și-a însușit și nu dorește să respecte în exercitarea prerogativelor de senator conduita parlamentară corespunzătoare demnității sale”, se arată în raportul comisiei juridice.