Diagnostic mai rapid pentru pacienții cu probleme pulmonare. Aparat de 70.000 de euro la „Babeș”

Babeș

Pacienții cu probleme pulmonare vor putea primi diagnostice mai repede și mai exact. La Spitalul „Victor Babeș” se folosește, din această săptămână, un nou sistem complex de testare funcțională pulmonară, unic în vestul României.

Noul sistem permite realizarea mai multor investigații necesare stabilirii unui diagnostic complet și exact. „Vorbim un analizator multigaz care măsoară ceea ce se numește difuziunea alveolo-capilară. Testarea este nedureroasă, neinvazivă și se realizează într-o cabină specială ce are pereți de sticlă. Sunt o serie de boli în care capacitatea de schimb gazos a plămânilor este redusă. De exemplu, fibroza pulmonară sau BPOC-ul”, explică dr. Noemi Suppini, medic specialist pneumolog, coordonatorul Laboratorului explorări funcționale.

O altă investigație care se face cu același aparat este pletismografia corporală. Această analiză măsoară cât de mult aer se acumulează în plămâni după un inspir adânc și cât aer rămâne în plămâni după un expir complet. Cu alte cuvinte, această analiză măsoară cantitatea totală de aer care poate fi stocată de plămâni.

„Sistemul permite și ceea ce noi numim provocare bronșică. Scopul acestui test este de a evalua reacția căilor respiratorii la anumite substanțe iritante care pot declanșa bronhospasmul și wheezingul (respirația șuierătoare), rezultatele fiind utile în diagnosticul astmului bronșic. Nu în ultimul rând, aparatul permite și efectuarea unui test de rezistență a mușchilor respiratorii, atât în timpul inspirației, cât și expirației”, mai spune dr. Suppini.

Sistemul complex de testare funcțională pulmonară a fost cumpărat cu fonduri europene și a costat peste 355.000 lei.