Despre arhitectură, în joacă. Atelier de educație în Lugoj / FOTO

După un an de pauză, Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica a reluat atelierul „Micii Arhitecți”. A fost a treia ediție, realizată în parteneriat cu Asociația AlternativEd Lugoj, la Școala de vară organizată în cartierul Mondial-Bocșei din Lugoj.

Studenții voluntari de la Arhitectură au încercat să îmbine învățarea cu joaca și buna dispoziție. Tema atelierului a fost „Arhitectura vernaculară românească”, iar copiilor le-au fost prezentate filmulețe interactive și au fost create machete de căsuțe. Cei 25 de copii s-au jucat, dar au și învățat lucruri interesante.

Au fost organizate echipe și fiecare dintre ele și-a creat propriul „cartier”. Prin căsuțele de carton decorate cu motive tradiționale românești și mobilate conform regiunilor geografice au „construite” sate.

Facultatea de Arhitectură a participat la acest atelier cu șapte studenți de la Arhitectură și Amenajări Interioare, coordonați de lect. dr. arh. Cristina Povian.

About Post Author