Uciderea unei studente la Medicină, în Timișoara, în 2024, este unul dintre cazurile de la care pornește „Derivat feminin”, un spectacol de teatru documentar despre femicid și despre semnele violenței care preced o crimă.
Miruna-Maria Conțiu are 22 de ani și este studentă în anul IV la secția de actorie în limba germană a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest. Împreună cu regizorul Lucas Neagu, a construit un spectacol pornind de la cazuri reale de femicid din România și de la felul în care acestea au afectat comunitățile în care s-au petrecut.
„Derivat feminin: Documentarea unei traume colective” are la bază mărturii, interviuri, materiale jurnalistice, studii și statistici, dar și discuții cu tinere din Timișoara. Echipa a colaborat cu specialiști și organizații care lucrează cu victimele violenței de gen, printre care Centrul Filia.
Pe scenă, mărturiile sunt completate de mișcare, proiecții video și muzică originală, compusă de George Denis Ardelean. În spectacol sunt incluse și înregistrări video cu tinere din Timișoara.
Autorii nu au urmărit să reconstituie spectaculos cazurile de violență, ci să atragă atenția asupra comportamentelor care pot preceda o agresiune gravă. „Nu am vrut un spectacol care să șocheze. Am vrut unul care să te facă să recunoști semnele: gelozia numită grijă, controlul numit iubire, tăcerea celor din jur. Femicidul nu începe cu o crimă, începe mult mai devreme, și tocmai acolo putem interveni”, spune Miruna-Maria Conțiu.
„Violența împotriva femeilor nu e o problemă a femeilor”
Regizorul Lucas Neagu consideră că prevenirea violenței presupune și schimbarea felului în care bărbații discută despre comportamentele abuzive. „Violența împotriva femeilor nu e o problemă a femeilor. E o problemă despre noi, bărbații, despre ce învățăm să numim normal și despre ce tolerăm la prietenii noștri. Dacă vrem să o oprim, trebuie să începem să vorbim despre asta între noi”, spune regizorul.
Spectacolul alternează limba română și limba germană și este supratitrat integral în ambele limbi.
Pentru Miruna-Maria Conțiu și Lucas Neagu, proiectul continuă cercetarea începută odată cu „Carne de tigru”, spectacol dedicat femicidului, montat în februarie la Teatrul Point din București.
Premiera „Derivat feminin” este programată vineri, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. O a doua reprezentație va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, la aceeași oră.
Duminică, 25 octombrie, de la ora 14, la Summit Coffee, Miruna-Maria Conțiu și psihoterapeuta Daniela Zgârgea vor susține un atelier gratuit de prevenire a violenței de gen. Participanții vor discuta despre formele violenței, recunoașterea comportamentelor abuzive, raportarea agresiunilor și resursele disponibile pentru victime.


