Delia și Bosquito cântă la Timișoara, la festivitățile de absolvire organizate de Politehnică
Universitatea Politehnica organizează, între 10 și 19 iulie, ALUMNI FEST 2026, un program dedicat absolvenților din acest an. Acesta include parada absolvenților prin centrul orașului și două concerte pe Stadionul Știința, susținute de Bosquito și Delia.
Primul concert va avea loc sâmbătă, 11 iulie, de la ora 21, când Bosquito va urca pe scena Stadionului Știința. Momentul central al manifestărilor este programat duminică, 12 iulie. Absolvenții se vor aduna în fața Rectoratului UPT, iar de la ora 19 vor porni în tradiționala Paradă a Absolvenților spre Stadionul Știința.
Ceremonia oficială ALUMNIVERSUM 2026 va începe la ora 20,30 și va fi prezentată de Dan Negru. Vor fi premiați absolvenții cu rezultate academice deosebite, iar reprezentanții celor zece facultăți vor transmite mesajele promoției 2026. Seara se va încheia cu un foc de artificii, programat în jurul orei 22,10, urmat, de la 22,30, de concertul susținut de Delia.
Accesul la concert este gratuit pentru studenții, absolvenții promoției 2026, angajații și prietenii Universității Politehnica Timișoara, pe baza biletelor rezervate prin platforma alumniversum.ro.
ALUMNI FEST se desfășoară în perioada 10-19 iulie și reunește ceremoniile de absolvire ale celor zece facultăți ale UPT, alături de evenimente dedicate comunității universitare.
Programul ceremoniilor de absolvire
- 10 iulie, ora 19 — Facultatea de Inginerie Hunedoara, Casa de Cultură, Hunedoara
- 13 iulie, ora 12 — Facultatea de Științe ale Comunicării, Cinema Timiș, Timișoara
- 13 iulie, ora 20 — Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică, Stadionul Știința, Timișoara
- 14 iulie, ora 12 — Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, Iulius Congress Hall, Timișoara
- 14 iulie, ora 19:30 — Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Stadionul Știința, Timișoara
- 15 iulie, ora 20 — Facultatea de Mecanică, Stadionul Știința, Timișoara
- 16 iulie, ora 20 — Facultatea de Construcții, Stadionul Știința, Timișoara
- 17 iulie, ora 20 — Facultatea de Management în Producție și Transporturi, Stadionul Știința, Timișoara
- 19 iulie, ora 12 — Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Timișoara Convention Center, Timișoara
- 19 iulie, ora 19 — Facultatea de Automatică și Calculatoare, Parcul Rozelor, Timișoara
