21 ianuarie 2021

Deja vu cu parcarea de la magazinul Bega. Primăria Timișoara câștigă din nou în fața fraților Cristescu

parcarea

Bega Turism ar putea rămâne, totuși, fără parcarea din spatele magazinului pe care îl deține în zona centrală a Timișoarei. Procesul reluat anul trecut la Curtea de Apel dă dreptate Primăriei Timișoara, la fel ca acum patru ani.

În 26 noiembrie, Curtea de Apel Timișoara a emis sentința civilă 344, prin care lasă SC Bega Turism, deținută de frații Cristescu, fără drept de proprietate asupra terenului pe care se află parcarea din spatele magazinului Bega. Procesul a început în octombrie 2019, după ce, în vara aceluiași an, Înalta Curte de Justiţie decisese că acesta se va rejudeca de la zero.

Juriștii Primăriei Timișoara au cerut „anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor (…) emis pentru SC Bega Turism SA, având în vedere că acesta a fost emis cu încălcarea prevederilor legale în vigoare”. Ei au susținut în instanță, cu documente, că terenul pentru care Bega Turism SA a primit certificat de proprietate nu putea intra sub incidența HG 834 / 1991, deoarece nu a fost niciodată în proprietatea sau în administrarea societății comerciale deținute de frații Cristescu. Terenul a fost dintotdeauna în proprietatea PMT.

Din nou, PMT câștigă

Completul de judecată prezidat de Răzvan Pătru le-a dat dreptate. „Instanța dispune anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 1293 / 18 aprilie 2014, emis de Ministerul Economiei, dispune restabilirea situației anterioare în CF (…) în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Municipiului Timișoara; dispune restabilirea situației anterioare în Cartea Funciară nr. 409640 Timișoara, Cartea Funciară nr. 400438 Timișoara, în Cartea Funciară nr. 411566 Timișoara, înainte de dezmembrare, și sistarea Cărții Funciare nr. 439698 Timișoara”, scrie în motivarea sentinței.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Bega Turism SA sunt obligate, de asemenea, la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de… 50 de lei. Sentința poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Poveste în reluare

E deja vu pentru Primăria Timișoara. Povestea e încâlcită. În aprilie 2014, consilierii locali votau „atribuirea directă, prin contract de concesiune, către S.C. Drumuri Municipale Timişoara S.A. – Serviciul Administrare Parcări, pe o perioadă de 49 de ani, a terenului din Piata Foch Ferdinand, (…) în suprafaţă de 1.852 mp, în vederea realizarii unei parcări supraterane”. În 2015 însă, PMT a aflat că nu mai era, de aproape un an, în posesia acestui teren. Bega Turism SA, societate aflată în proprietatea fraților Marius și Emil Cristescu, primise în aprilie 2014, de la Ministerul Economiei,, un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra acelui teren. Din decembrie 2014, Bega Turism era și intabulată.

Societatea fraților Cristescu primise certificatul de proprietate pe baza HG 834/1991, potrivit căreia „terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a guvernului, de către organele care potrivit legii îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort”.

Primăria Timișoara a cerut în instanță anularea acelui certificat de atestare. În aprilie 2016, Curtea de Apel emitea o sentință similară celei de acum. S-a ajuns până la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a decis, în vara lui 2019, că procesul trebuie reluat. Acum, povestea pare că merge pe același drum. (sursa foto: www.banatulmeu.ro)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: