De la teorie la practică. Politehnica lansează un master dual în ingineria apei
sursa foto: Unsplash
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o premieră: lansează primul program de master în sistem dual, „Dezvoltare durabilă în ingineria apei”. Toți studenții vor primi, în primul an, bursă.
Noua specializare răspunde unei nevoi identificate direct pe piața muncii de compania Aquatim și este dezvoltată în parteneriat cu trei facultăți UPT – Inginerie Chimică, Construcții și Automatică și Calculatoare.
Masteratul îmbină partea teoretică, predată în universitate, cu stagii practice derulate la Aquatim. Viitorii absolvenți vor fi pregătiți să facă față provocărilor legate de tratarea și epurarea apei, impactul schimbărilor climatice, dar și de transformarea digitală și securitatea cibernetică în domeniul resurselor de apă.
Pe perioada primului an de studiu 2025-2026, toți studenții vor beneficia de o bursa lunară în valoare de 700 de lei prin intermediul proiectului „Rută integrată completă pentru învățământul dual în regiunea de Vest prin dezvoltarea și operaționalizarea Consorțiului Regional pentru Învățământul Dual Vest Timișoara”.
Înscrierile pentru noul program de studii masterale în sistem dual se fac online, pe platforma Enroll, în perioada 12-17 septembrie. Între 15 și 17 septembrie, acestea se pot face și fizic, la centrul de admitere din cadrul Facultății de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului.
