De-ale culturii. Miercuri, prin Timișoara

de-ale culturii

Lucrările lui Roman Tolici, unul dintre cei mai apreciați artiști contemporani, vor putea fi admirate de acum în Bastion. Și nu uitați: e miercurea cu intrare liberă „la Caravaggio”, dar trebuie să prindeți și bilete.

Expoziția „Roman Tolici: New Hope” vine la Timișoara, a doua oprire a parcursului său în cinci orașe din România. Aceasta va fi deschisă miercuri, 5 februarie, la ora 18, în Bastion 2. Expoziția este organizată de Galeria Mobius, în parteneriat cu Primăria Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

New Hope reunește lucrări realizate în ultimii patru ani și explorează relația dintre om și istoria Pământului. Expoziția este un spațiu construit atât pe vulnerabilitatea, cât și pe reziliența umană, într-o perioadă în care limitele fizice și spirituale sunt constant provocate.

De la ora 18 îl puteți întâlni pe Vasile Ernu, care lansează la Timișoara noua sa carte, o radiografie sentimentală – sau poate nu – a anilor ’90.

Și e ziua în care puteți intra gratuit la expoziția „Luminile lui Caravaggio”, de la Muzeul Național de Artă. Sunt disponibile 1.000 de bilete care pot fi luate de la casierie.

Miercuri, 5 februarie

Roman Tolici: New Hope, Bastion 2, ora 18

Timișoara sau orașul stalker – primul drum în România anilor 90, cu Vasile Ernu, La Două Bufnițe, ora 18

Citește, inspiră, scrie, Cărturești Mercy, ora 18

Babygirl, Cinema Timiș, ora 18

Giselle, de Adolphe Adam, ONRT, ora 19

Underground FM, Teatrul Național – Studio Uțu, ora 19

Semințele smochinului sacru, Cinema Victoria, ora 19

Substanța, Cinema Timiș, ora 20,30

Wednesday Latino Party, Bastionul Theresia, ora 22,30

About Post Author