De-ale culturii. Luni, prin Timișoara

de-ale culturii

Pare-se că, dacă e luni și început de februarie, e o zi bună pentru râs. Dacă vreți vă destindeți după prima zi de lucru a săptămânii, aveți și stand up comedy, și o întâlnire cu Bohumil Hrabal.

Clubul Flecarilor reia o tradiție instituită la Timișoara cu ani în urmă, când scriitoarea Adriana Babeți le-a propus masteranzilor cărora le preda proza lui Bohumil Hrabal să se întâlnească în fiecare an, într-un pub, pe data de 3 februarie, să fie împreună și să pălăvrăgească în voie.

Teatrul Maghiar încheie microstagiunea comună cu Teatrul German cu „Danaos”, un spectacol care pune întrebări grele, la care caută, prin explorarea unor căi din lumi spirituale și situații suprarealiste, răspunsuri valide.

Luni, 3 februarie

OTempora, Ornella Fusion Gallery, ora 18

Clubul flecarilor – Povești despre Hrabal, Reciproc, ora 18

Costel și Maria Popovici – Stand Up Comedy Show, Sala Capitol, ora 18,30

ShowCase: Danaos, Teatrul Maghiar, ora 19,30

eMOTIONAL BODY – atelier de dans contemporan, Pestalozzi 20, ora 20

Nebun după tine, Sala ONRT, ora 20

Mic Drop Monday – Karaoke Evening, Nemesis Art Club, ora 20

Costel și Maria Popovici – Stand Up Comedy Show, Sala Capitol, ora 21

About Post Author