Dan Alexa a preluat oficial Poli Timișoara: Este proiectul vieții mele
Dan Alexa este noul antrenor al Politehnicii Timișoara, echipă care va evolua în acest sezon în Liga a III-a, pe stadionul Electrica. El a fost prezentat oficial alături de președintele Consiliului de Administrație al clubului, Simon Pescari, președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, primarul Dominic Fritz și rectorul Florin Drăgan (UPT).
„Am așteptat de foarte mult timp momentul ăsta. Cred că fiecare suporter al lui Poli aștepta clipa asta. Din momentul ăsta avem șansa să revenim pe harta fotbalistică a țării. Este proiectul vieții mele. O să fiu foarte implicat sentimental”, a spus Dan Alexa.
Tehnicianul a declarat că lotul va trebui întărit semnificativ după plecarea a cinci jucători de bază din sezonul trecut. „Avem nevoie de jucători de Liga a II-a care să facă diferența în Liga a III-a. Baza echipei rămâne, dar obiectivul s-a schimbat. Plecăm cumva favoriți, se schimbă și percepția adversarilor față de noi”, a adăugat el.
Salariul lui Dan Alexa este confidențial, însă, potrivit președintelui Simon Pescari, este mai mic decât cel oferit de CS Tunari, echipa pe care Alexa a părăsit-o. Obiectivele contractuale sunt clare: promovare în Liga a II-a în primul an și, ulterior, accederea în Liga I.
Sprijin instituțional, dar fără implicare sportivă
Autoritățile locale și județene au anunțat că vor sprijini clubul, dar nu vor interveni în deciziile tehnice.
„Atât eu, cât și Dominic, am hotărât că nu ne vom transforma în conducători de fotbal. Vom sprijini clubul, de la juniori până la echipa mare”, a spus Alfred Simonis. El a precizat că, în cazul promovării în Liga a II-a, CJ Timiș ar putea aloca „câteva milioane de lei” și că deja există planuri pentru construirea unei baze sportive dedicate.
Amplasamentul viitoarei baze este încă în discuție – Covaci, Parța și Giarmata sunt variantele analizate. „Avem banii pentru start. Vrem un complex sportiv care să nu aibă termen de comparație în România. Va fi construit etapizat, în 7–10 ani”, a adăugat Simonis.
Fritz: „Este echipa Timișoarei, nu a unor oameni politici”
Primarul Dominic Fritz a declarat că Primăria Timișoara va susține clubul doar prin mecanisme legale, precum apelurile de proiecte.
„Nu este un club al lui Simonis, Fritz sau Drăgan. Este echipa Timișoarei. Singura formă legală prin care putem contribui este apelul de proiecte. Analizăm lansarea unuia nou, destinat cluburilor mari, profesioniste, cu finanțare între 1 și 2 milioane de lei (…) Provocarea va fi să găsim în următoarele luni și ani o formă de guvernanță prin care putem să ne asigurăm că acest proiect are viitor pe termen lung, indiferent cine conduce Primăria Timișoara sau județul Timiș. (…) Politicul stă să dea un imbold la început, sigur și o finanțare, dar nu se bagă în decizii sportive”, a spus acesta.
UPT susține simbolic, nu financiar
Universitatea Politehnica Timișoara nu poate sprijini financiar direct clubul, dar oferă infrastructură și relații instituționale.
„Nu vom vărsa niciodată un leu în contul clubului, pentru că nu avem voie, dar am venit întotdeauna cu parteneri din zona privată și vom continua să facem asta (…) Mulțumesc în primul rând Druckeriei și domnului Viorel Șerban, care nu a putut să fie astăzi aici, pentru faptul că acest proiect a pornit. M-am simțit dator să-l continui în primul rând pentru brandul Politehnica, pentru brandul Poli, cel mai important brand, nu numai sportiv, al Banatului”, a declarat Florin Drăgan, rectorul UPT.
