Dacă USR are interzis, de ce n-ar putea PMP? Tupeu electoral, pe final de campanie

Biroul Electoral Central a decis, la finele lui noiembrie, că folosirea pe stradă a pancartelor de către membrii partidelor politice încalcă legea. Cei de la USR, reclamați pentru asta, s-au conformat. Nu se poate spune același lucru însă despre cei de la PMP.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, USR Timiș a aflat că nu are voie să mai iasă în stradă sau în orice alte locuri publice cu pancarte. Totul, după o sesizare făcută la BEJ Timiș, „cu privire la folosirea unor pancarte «ce par a fi de propagandă electorală”. Cea care a făcut reclamația invoca nerespectarea Legii 334 / 2006. Biroul Electoral Județean Timiș a admis sesizarea, apreciind că „pancartele reprezintă o modalitate disimulată de campanie prin mijloace nepermise de lege”. USR a contestat decizia la Biroul Electoral Central, dar n-a avut câștig de cauză.
BEC a menținut decizia BEJ Timiș, reținând că folosirea unor astfel de pancarte „reprezintă o modalitate disimulată de campanie prin mijloace nepermise de lege”. În consecință, cei de la USR au renunțat la acest mod de a-și face cunoscute mesajele.
Legea însă nu se aplică, aparent, și pentru cei de la PMP. Fotografiile postate în 3 decembrie pe Facebook de Ligia Iunia Dugulescu, candidat la Senat, arată „popularii” pe trotuare, în zona Mărăști și prin Piața Unirii, cu.., pancarte. Exact pe modelul interzis deja de BEC! Pentru că pot, desigur.