Curtea de Apel a decis: Muzeul Național al Banatului trebuie să facă Festivalul Luminilor

Festivalul Luminilor

foto: Arhivă, Revelion 2023 - Festivalul Luminilor

Curtea de Apel Timișoara a închis definitiv litigiul privind Festivalul Luminilor. Muzeul Național al Banatului trebuie să găsească acum o soluție pentru a organiza acest eveniment care ar fi trebuit să închidă anul de capitală culturală europeană al Timișoarei.

Curtea de Apel Timișoara a respins plângerea formulată de Muzeul Național al Banatului, în contradictoriu cu Balvia Development SRL, împotriva deciziei inițiale pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în cazul Festivalului Luminilor. Muzeul Național al Banatului este obligat, așadar, să respecte soluția Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru că decizia este definitivă.

În luna februarie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor admitea contestația depusă de Balvia Development SRL, care reclama modul în care Muzeul Național al Banatului a atribuit contractul pentru organizarea Festivalului Luminilor. CNSC constata „încălcarea flagrantă de către autoritatea contractantă a principiilor achiziţiilor publice şi în special a principiilor tratamentului egal şi transparenţei”. MNaB era obligat la continuarea procedurii de atribuire și emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu prevederile legale, urmând a declara Balvia Development SRL ca fiind câștigătoare.

Muzeul a ales instanța și a pierdut

Muzeul a decis însă să se adreseze instanței și a pierdut, fiind acum obligat, prin decizia Curții de Apel, să atribuie contractul și să stabilească perioada în care va avea loc Festivalul Luminilor.

„Muzeul Național al Banatului, în loc să remedieze procedura, a anulat raportul inițial și a solicitat documente suplimentare celuilalt ofertant, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, un fapt transmis inclusiv în decizia CNSC, aprobată acum și de Curtea de Apel Timișoara. Suntem pregătiți să începem organizarea celei de-a doua ediții a Festivalului Luminilor, parte a moștenirii Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, care are toate ingredientele pentru a deveni un brand cultural național, un motiv de bucurie pentru timișoreni și un magnet pentru turiști”, a transmis Victor Balaniuc.

La prima ediție a festivalului, în 2022 / 2023 a avut loc un show multimedia realizat de olandezii de la Directed Shows, culminând cu un grandios foc de artificii la cumpăna dintre ani. Atmosfera a fost întreținută după miezul nopții de DJ Dark, Danny Avila și Alex Super Beats.

Muzeul nu a prevăzut bani pentru festival

Potrivit anunțului de lansare a procedurii privind organizarea Festivalului Luminilor, suma alocată pentru acest eveniment era de aproape 1,2 milioane de lei. Banii sunt din bugetul Muzului Național al Banatului, care însă nu și i-a „prins” în planurile pentru acest an.

„Muzeul Național al Banatului nu a solicitat Consiliului Județean Timiș fonduri pentru organizarea Festivalului Luminilor. Nici fundamentarea bugetului MNaB, nici programul minimal depus la începutul anului 2024, nici programul minimal rectificat în 21 martie nu includ referiri la Festivalul Luminilor”, a transmis Alin Nica, președintele CJ Timiș.

În 19 ianuarie, muzeul a informat CJ că, în ceea ce privește Festivalul Luminilor, procedura de achiziție este blocată, iar organizarea evenimentului nu este posibilă până la soluționarea contestației. CNSC a emis decizia în acest caz în luna februarie, iar MNaB s-a adresat ulterior instanței, pierzând însă și de această dată.

Muzul Național al Banatului trebuie să organizeze festivalul, care costă peste 240.000 euro, însă pentru asta ar putea fi nevoit să renunțe la alte evenimente.

About Post Author