Cursă Uber, coșmar pentru o tânără din Timișoara. A ajuns la spital după ce șoferul care o hărțuia a provocat un accident

Șofer de Uber, bătut de un client. Agresorul e căutat de poliție

foto: arhivă

O tânără de 19 ani din Timișoara a ajuns la spital după ce mașina Uber în care se afla a fost implicată într-un acciden. Șoferul, un bărbat de 32 de ani, ar fi hărțuit-o în timpul cursei și, distras, a intrat în două autoturisme oprite la trecerea de pietoni.

„În data de 21 august a.c., un bărbat de 32 de ani, care presta servicii de tip ride-sharing, a condus un autoturism pe Calea Circumvalațiunii dinspre strada Gheorghe Lazăr. La un moment dat a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa condus de un bărbat de 31 de ani, care, la rândul său, a fost proiectat într-un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 38 de ani. În urma coliziunii, a rezultat o victimă, respectiv o tânără de 19 ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani”, a transmis IPJ Timiș.

Cu doar câteva clipe înainte de impact, tânăra de 19 ani, aflată pe bancheta din spate. i-ar fi trimis tatălui mesaje disperate, spunând că șoferul îi pune mâna pe picior și conduce cu viteză.

„Mi-a scris fata mea: «Tata, uite ăsta de la Uber îmi pune mâna pe picior, nu e atent, conduce foarte tare». Nu a fost atent la drum și s-a izbit de alte mașini. Vreau să mi se facă dreptate pentru ce s-a întâmplat cu copilul meu”, a declarat tatăl tinerei, pentru Antena 3.

În urma accidentului, toți cei trei șoferi implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac verificări și pentru agresiune sexuală.

About Post Author