Curs de prim ajutor gratuit, la Timișoara. Cum te poți înscrie

Publicat:

Uneori, unii oameni au suflete atât de mari, încât vor ca din tragedia lor să învețe și alții. E povestea lui Vasile Vlașin, care susține, din nou, la Timișoara, un curs de prim ajutor.

Și-a pierdut în mod tragic copilul, însă acum depune eforturi ca sa salveze viețile altora. Este pe scurt povestea tristă din spatele unor serii de cursuri organizate din nou la Timișoara.

- Publicitate -

„Pentru perioada 31 ianuarie – 3 februarie venim cu o invitatie de mare interes, de mare valoare si necesitate, si anume: curs de prim ajutor – resuscitare în caz de stop cardio-respirator și eliberare de căi respiratorii în caz de înec. L-am invitat din nou la Timișoara pe Vasile Vlașin, un tată care a făcut multe specializari în acest domeniu, îndemnat de pierderea unicului băiat, Luca, în urma unui banal înec cu mâncare”, transmit Adrian Pășcuță și Bianca Potyesz.

Cursul este gratuit și acreditat de Consiliul European de Resuscitare. Vasile Vlașin pune la dispoziția cursanților echipament si manechine profesionale pe care aceștia pot exersa manevrele de prim ajutor.

Pentru a se asigura că toti participanțiii la curs au ocazia și timpul necesar învățării și exersării, se lucrează cu grupuri de cel mult 25 de persoane. În fiecare zi vor fi două sesiuni, una între orele 12 și 15, cealaltă, între orele 17 și 20.

Cei interesați se pot înscrie prin SMS sau WhatsApp, la numărul 0740-483729, precizând numele, ziua și ora la care vor să vină. Cursul se va ține la Incuboxx, iar pe Vasile Vlașin îl puteți găsi pe Facebook, pe grupul Părinți Salvatori.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img