Curier prins din nou fără permis. A încercat să se mute pe scaunul din dreapta când a văzut polițiștii
Un tânăr de 28 de ani din Timișoara a fost prins de polițiștii locali conducând un autoturism, deși nu avea permis de conducere valabil. La vederea echipajului, acesta a schimbat brusc direcția de mers și a încercat să lase impresia că nu el se afla la volan.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră l-au observat pe bărbat în intersecția străzilor Coriolan Brediceanu și Regele Mihai I, după ce aveau informații că acesta conduce fără permis valabil.
Potrivit Poliției Locale Timișoara, în momentul în care a observat autospeciala, șoferul a schimbat brusc sensul de mers, a oprit pe marginea carosabilului și a încercat să treacă de pe scaunul șoferului pe cel din dreapta, deși în mașină nu se mai afla nimeni.
La legitimare, bărbatul a refuzat să își comunice datele, spunând că așteaptă să sosească soția sa. Pentru că nu a cooperat cu polițiștii, acesta a fost imobilizat și predat polițiștilor din cadrul Biroului Rutier al IPJ Timiș, care continuă cercetările.
Poliția Locală precizează că tânărul, în vârstă de 28 de ani, lucrează ca livrator în cadrul unei firme de curierat și a mai fost depistat anterior conducând cu permisul suspendat.
