Cum faci oamenii să vină spre artă? Ateliere de mediere culturală, cu un specialist de la Luvru
Două sesiuni de formare în tehnici de mediere culturală, un pic altfel, îi așteaptă pe artiști, educatori și profesori, care vor să apropie publicul de artă. Ele sunt conduse de Françoise Feger, de la Muzeul Luvru.
Proiectul își propune să reunească un grup de mediatori care să rămână activ pe termen lung și să pregătească o strategie pentru anul 2023, dar și ulterior. În prima etapă vor fi dezvoltate, testate și îmbunătățite metode și instrumente practice de dezvoltare a publicului, în jurul unor colecții ale Muzeului de Artă și al Colecției muzeale de artă Jecza și al relaționării acestora cu spațiul urban.
Atelierele se vor ține în limba franceză, cu interpretare în limba română, astfel:
- Atragerea de noi audiențe: de ce? cum? – 15 octombrie, în intervalul orele 9.30-12.30, online, pe platforma Teams. În cadrul sesiunii, Françoise Feger va prezenta diverse dispozitive de mediere culturală dezvoltate de muzeu și testate cu publicul. Acestea pot servi de inspirație pentru crearea unor dispozitive de mediere culturală la Timișoara.
- Metode de mediere ludice în serviciul practicilor culturale în spațiul urban, 28 – 29 octombrie, față în față, la Centrul de Proiecte. Sesiunea de formare co-animată de Françoise Feger va urmări să creioneze proiecte de mediere care să fie dezvoltate pe termen lung și să pună în dialog trei colecții muzeale cu spațiul urban.
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Vă puteți înscrie până în 10 octombrie prin completarea unui formular online, dar și pe paginile timisoara2021.ro și https://triade.ro.
Proiectul este cuprins în programul cultural prioritar TM2023 Restart al Centrului de Proiecte, realizat cu sprijinul Primăriei Timişoara. El este dezvoltat în parteneriat de Muzeul Luvru, Fundația Interart Triade și Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, alături de Muzeul Național de Artă din Timișoara și Institutul Francez Timișoara.
