Cum arată un vot valabil și când e considerat nul. Precizări importante
foto: Arhivă
În ziua turului al doilea al alegerilor prezidențiale, alegătorii trebuie să fie atenți nu doar la opțiunea pe care o bifează, ci și la modul în care o fac. Autoritățile electorale au transmis în ce condiții votul este considerat valabil exprimat și în ce situații acesta este anulat.
Un vot este considerat valabil când:
- ștampila cu mențiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui singur patrulater
- ștampila cu mențiunea „VOTAT” depășește limitele patrulaterului, fără a atinge un alt patrulater, iar opțiunea alegătorului este evidentă
- ştampila cu mențiunea „VOTAT” a fost aplicată de mai multe ori în același patrulater
- ştampila cu mențiunea „VOTAT” a fost aplicată de mai multe ori, atât într-un patrulater, cât şi în afara oricărui alt patrulater
- ștampila cu mențiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise olograf diverse mențiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de mențiunile înscrise pe buletinul de vot)
Votul este valabil exprimat și în situația în care tușul se imprimă pe cealaltă pagină interioară ca urmare a plierii buletinului de vot purtând mențiunea TATOV și/sau tușul s-a imprimat şi pe cealaltă parte a foii unde se află patrulaterul pe care a fost aplicată ştampila cu mențiunea „VOTAT”.
Pe de altă parte, sunt considerate nule buletinele de vot care nu poartă ștampila de control a secției de votare pe ultima pagină – această aplicare este obligatorie înainte de înmânarea buletinului alegătorului. Nu sunt luate în calcul nici buletinele care nu au ștampila „VOTAT” aplicată sau care au ștampile multiple, în mai multe patrulatere, ori în afara lor.
Voturile sunt anulate și dacă ștampila depășește patrulaterul și atinge un altul, dacă buletinul are un model diferit de cel oficial sau dacă ștampila „VOTAT” folosită nu este cea aprobată legal.
