Cum a ratat Primăria Timișoara prima reabilitare a unei clădiri istorice aflate în proprietatea ei
Greu, când te apuci de-o treabă, dar nu prea știi exact cu ce se mănâncă. A pățit-o Primăria Timișoara, care anunța, în ianuarie 2022, o mare realizare viitoare: prima clădire istorică de apartamente aparținând în totalitate municipalității care va intra în reabilitare. Povestea s-a dezumflat însă înainte de a începe, din motive care ar fi putut fi prevăzute.
Înainte de Crăciun, în 2021, primăria căuta o firmă care să se ocupe de „servicii de proiectare (faza DALI + PT) și asistență tehnică din partea proiectantului, în vederea realizării obiectivului de investiție «Reparații capitale imobil str. Ștefan cel Mare nr. 34»”. În aceeași perioadă lansa o procedură similară și pentru clădirea de pe str. Ștefan cel Mare nr. 30 – 32.
În 2022, aceasta din urmă a fost anulată din lipsă de oferte, iar situația s-a mai repetat o dată, iar în primul caz s-a reușit atribuirea contractului. „Este prima clădire istorică de apartamente aparținând în totalitate municipalității timișorene care va intra în reabilitare”, transmitea atunci Serviciul Comunicare al PMT.
„Apelul de proiecte pe POR 2014-2020 a fost închis”
Documentația ar fi trebuit să fi gata în șase luni. Proiectantul trebuia să aibă în vedere aspecte precum consolidare și izolare termică, desfacere / refacere finisaje fațadă, recondiționare tâmplărie, recompartimentări interioare și refacere a instalațiilot electrice, sanitare și termice, precum și amenajarea curților interioare.
Doi ani și două luni mai târziu, povestea pare să se fi pierdut în meandrele birocrației românești. De fapt, e doar un exemplu de lucru care a început bine, dar s-a terminat prost. O să începem cu imobilul de la numerele 30 – 32. „A fost depus anunț publicitar în SEAP, însoțit de documentația de atribuire DALI+PT aferentă, de două ori consecutiv. Până la data limită nu a fost depusă nicio ofertă, iar achiziția nu a mai fost reluată, deoarece apelul de proiecte pe POR 2014-2020 a fost închis”, a comunicat, la solicitarea noastră, primăria.
Trecem la numărul 34, unde în aprilie 2022 a fost gata documentația de tip DALI. Potrivit acesteia, se propunea demolarea corpurilor C2, C3 și C4, construite fără autorizație, și o nouă amenajare pentru apartamentele din clădirea principală. Intervenția era estimată să coste 4,33 milioane de lei, cu un timp de execuție de 12 luni.
Proiectul nu a mai putut fi continuat
Teoretic, până acum totul ar fi trebuit să fie gata, însă lucrurile s-au oprit exact la DALI, fără ca primăria să mai comunice vreun detaliu legat. Am întrebat care este situația și am aflat că nu s-a mai făcut nimic în ceea ce privește reabilitarea imobilului de la numărul 34. De ce? Pentru că acolo locuiesc chiriași pe car PMT nu are unde să-i mute! Culmea e că oamenii n-au apărut din senin.
„Pentru obiectivul de investiție «Reparații capitale imobil str. Ștefan Cel Mare nr. 34» a fost depusă o cerere de finanțare pentru perioada de programare 2014-2020. Proiectul nu a mai putut fi continuat, deoarece spațiile, reprezentând fondul locativ aflat în proprietatea Municipiului Timișoara, sunt deținute de chiriași, până la sfârșitul anului 2024. Primăria Timișoara nu dispune de un fond locativ de necesitate pentru a fi pus la dispoziția chiriașilor pe perioada efectuării”, ne-au transmis comunicatorii PMT.
Dacă municipalitatea vrea într-adevăr să renoveze clădirea, va trebui să întrerupă contractele de închiriere, respectând prevederile a nu mai puțin de patru HCL-uri. Dar asta se va putea face, în cazul cel mai bun, doar la finalul acestui an.
