Cu 16 milioane de vizitatori, Iulius Town este, pentru a doua oară, proiectul de retail al anului
Primul proiect mixt din vestul ţării a fost premiat, pentru al doilea an consecutiv, de revista Real Estate Magazine. Iulius Town Timișoara a fost desemnat „Proiectul de retail al anului” la Gala Premiilor Real Estate 2019. Evenimentul a reunit peste 400 de specialiști în imobiliare.
Inaugurat la finalul lunii august, Iulius Town are peste 120.000 mp și este cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului. Sunt peste 450 de magazine, noi concepte ale unor branduri internaționale, retaileri în premieră pentru regiune, restaurante și cafenele cu amenajări inedite. Aici există, de asemenea, un centru de sănătate și fitness, grădiniță, școală primară, un multiplex cinema sau birouri ale unor instituții publice. Proiectul include trei clădiri de birouri, trei săli de evenimente, un parc, un patinoar sezonier, dar și peste 4.000 de locuri de parcare.
Premiile Real Estate Magazine sunt oferite anual celor mai dinamice companii și manageri care au livrat proiecte inovatoare în piață și au continuat să investească în dezvoltare. Distincția a fost acordată pentru aportul adus pieței de profil de proiectul mixed – use dezvoltat în premieră în vestul țării.
Iulius Town a devenit principala atracție de shopping și petrecere a timpului liber pentru timișoreni și locuitorii din județele vecine, dar și pentru cei din Serbia și Ungaria. Iulius Mall întregistra anual peste 16 milioane de vizitatori. Estimările pentru Iulius Town indică o creștere până la peste 20 de milioane. Investiția este de peste 442 milioane de euro.
