19 octombrie 2020

Cristian Moș, candidatul USR PLUS la Președinția Consiliului Județean Timiș (P)

cristian moș

A intrat în USR PLUS pe vremea când nu exista decât USB – Uniunea Salvați Bucureștiul – în anul 2016. Asta după ce, la alegerile locale, se enervase că iar trebuie să voteze „răul cel mai mic”.

Din 2017, este președintele USR Timiș și, alături de colegii săi, a reușit să pună bazele a 86 de filiale locale USR în tot județul Timiș.

Dacă îl rogi să-ți spună câteva cuvinte despre el, o să-ți spună că locul lui e printre oameni, că nu există problemă fără cel puțin o soluție și că, dacă totul era bine, sigur nu intra în politică.

În viața de zi cu zi, este liderul unei echipe care proiectează aparatură medicală. Face asta cu cel puțin la fel de multă pasiune și determinare ca munca din sediul USR PLUS, dar știe că după alegerile din 27 septembrie, dacă votanții vor decide că el este următorul Președinte al Consiliului Județean Timiș, o să fie nevoit să renunțe o vreme la carieră, pentru a lucra în slujba cetățenilor.

Nu crede în politicienii vechi, mai ales în cei care nu au experiență în mediul privat. Astfel de oameni aduc o valoare limitată în cadrul echipelor și, fără o experiență mai vastă, instituțiile statului riscă să rămână încremenite într-o eră de mult apusă.

Știe că nu se poate schimba totul peste noapte, de aceea a evitat să facă promisiuni nerealiste, cum fac majoritatea politicienilor.

Sunt totuși câteva promisiuni pe care le-a putut face cu 100% încredere, cum ar fi transparența, reducerea birocrației și digitalizarea administrației, investițiile inteligente, o absorbție mai ridicată a fondurilor europene. Aceste promisiuni țin în special de calitatea oamenilor aleși și ar fi putut fi aplicate de oricine, cu mult timp în urmă dar, din păcate, ele țin încă de domeniul fantasticului, în 2021.

Consiliul Județean trebuie să aibă o viziune clară de dezvoltare, trebuie să facă investiții cu un scop precis, un scop public. La fel și primăriile. Oamenii au nevoie de administrații previzibile.

Cristian Moș este încrezător în onestitatea și dorința de schimbare a oamenilor: „Din 2016 și până acum am vorbit cu mii de oameni din întreg Timișul. Toate aceste discuții mi-au dat sentimentul că suntem în pragul unei uriașe schimbări. Oamenii chiar își doresc un nou început”.

Comandat de USR
Executat de SC First News Media SRL
Cod mandatar financiar: 21200251

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: