Criminalul de la Gara de Nord a fost identificat. E afgan și e dat în urmărire

Ancheta continuă în cazul crimei între migranți, petrecute, săptămâna trecută, în zona Gării de Nord din Timișoara. Cel care a dat lovitura fatală a fost identificat și este dat acum în urmărire. La fel ca victima sa, criminalul este afgan.

Crima a avut loc luni, 19 aprilie, între blocurile din apropierea Gării de Nord. Totul s-a produs foarte repede, în încăierare fiind implicate două grupuri separate. Au fost răniți în urma atacului doi bărbați. Aceștia au fost preluați de ambulanțe și duși la spital. Unul dintre ei, un afgan în vârstă de 27 de ani, a murit în urma rănilor.

Polițiștii au identificat, în cele din urmă, criminalul, care este dat în urmărire.

„În cursul după-amiezii de 19 aprilie 2021 (…) inculpatul A.F., cetățean afgan, în timp ce se deplasa alături de alți trei migranți afgani, pe bulevardul Republicii din Timișoara, ar fi aplicat, în spate, victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu un cuțit, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă, soldată cu hemoragie, leziune traumatică gravă ce a condus la decesul victimei, în scurt timp, la spital. În prealabil, în același context, inculpatul A.F. ar fi aplicat o lovitură de cuțit și unui alt migrant, respectiv persoanei vătămate K.N., lovitură soldată cu o plagă înjunghiată care a impus internarea acestuia, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmit reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

„Facem apel la cetățeni ca oricine recunoaște această persoană din fotografie sau poate oferi informații cu privire la aceasta, să apeleze de îndată Serviciul de Urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie. De asemenea, vă recomandăm ca la întâlnirea în spațiul public a acestui bărbat, să păstrați distanța și să evitați orice interacțiune cu acesta”, spune, de asemenea, IPJ Timiș.