Crima dintre copii de la Cenei ajunge în instanță. Doi adolescenți, trimiși în judecată pentru uciderea lui Mario Berinde

Crima dintre copii de la Cenei ajunge în instanță. Doi adolescenți, trimiși în judecată pentru uciderea lui Mario Berinde

Procurorii au finalizat ancheta în cazul crimei de la Cenei, care a șocat România la începutul acestui an. Dosarul a fost trimis în instanță, iar doi dintre cei trei copii implicați în uciderea lui Mario Berinde, băiatul de 15 ani omorât, incendiat și îngropat, vor fi judecați.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților M.D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și profanare de cadavre și B.R.P. pentru săvârșirea infracțiunilor de profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Potrivit anchetatorilor, crima ar fi fost plănuită cu aproximativ o lună înainte. În seara de 19 ianuarie, cei doi ar fi așteptat momentul potrivit și l-ar fi atacat pe Mario Berinde. Băiatul ar fi fost lovit cu o toporișcă și cu un cuțit până când s-a prăbușit la pământ.

„Totodată, ulterior uciderii acestuia, inculpatul M.D.A. și numitul R.M.D., împreună cu inculpatul B.R.P., pe care l-au chemat la fața locului după săvârșirea faptei, au acționat conjugat și au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat și apoi l-au îngropat în spatele grădinii. Mai mult, inculpatul B.R.P. i-a ajutat în mod activ pe M.D.A. și R.M.D. să scape de cadavru, precum și să șteargă urmele infracțiunii”, mai precizează procurorii.

Al treilea băiat implicat în caz nu răspunde penal. „În ceea ce îl privește pe R.M.D., în vârstă de 13 ani, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și profanare de cadavre, pe motivul incidenței cauzei de neimputabilitate a minorității. Prin sentință civilă nr. 95/2006/PI/2026 emisă de Tribunalul Timiș s-a hotărât instituirea plasamentului în regim de urgență a minorului R.M.D. în Complexul de Servicii Sociale pentru Intervenții în Regim de Urgență în Domeniul Protecției Copilului – Serviciul de Primire în Regim de Urgență”, mai transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Timiș.

About Post Author