Credit de 7,5 milioane de lei pentru PMT. Ca să termine la timp două proiecte cu fonduri europene
foto: Arhivă
Primăria Timișoara se îndatorează, pentru a face rost de bani ca să finalizeze două investiții cu bani europeni. Creditul va fi luat de la trezorerie și va fi returnat în cinci ani. Proiectul privind contractarea acestui împrumut va fi discutat în plenul CL.
„Primăria Timișoara construiește mai multe clădiri pentru creșe noi și spitale moderne. Printre acestea, lucrările la creșa nouă de pe Calea Bogdăneștilor și la noua clinică de balneologie înregistrează progrese semnificative. Costurile pentru materiale și salarii au crescut însă în sectorul de construcții, iar sumele prevăzute inițial în bugetul local nu mai sunt suficiente. Primăria va acoperi o parte din această creștere printr-un credit public pentru a finaliza lucrările la timp”, a transmis, marți, municipalitatea.
În consecință, consilierii locali vor avea de discuta în plen contractarea unui împrumut de 7,5 milioane de lei din trezorerie, cu termen de rambursare de cinci ani.
„Investiția pentru noua clinică de balneologie are o valoare de 23,7 milioane lei (TVA inclus), din care primăria plătește 13 milioane lei prin bugetul local. Termenul de finalizare este 30 noiembrie 2023. Investiția pentru construcția unei noi creșe pe Calea Bogdăneștilor are o valoare de 7,7 milioane lei (TVA inclus), din care primăria plătește 6,4 milioane lei prin bugetul local. Termenul de finalizare este 31 decembrie 2023. Co-finanțarea europeană este de 1,3 milioane lei (TVA inclus)”, precizeqază aceeași sursă.
Potrivit bugetului local pe acest an, în cazul Clinicii de Balneologie, suma prevăzută este de 14,1 milioane de lei. Pentru creșa din Calea Bogdăneștilor au fost alocați 5,9 milioane de lei.
