Crăciun la Săvârșin, cu Familia Regală / VIDEO

săvârșin

S-a împodobit deja bradul de Crăciun de la castelul din Săvârșin, dar, în condițiile actuale, programul public al Familiei Regale va fi unul restrâns. Majestatea Sa Margareta va face donații la spitalul din Săvârșin și va oferi daruri.

Programul public al Familiei Regale de Crăciun, la Săvârșin, este unul adaptat condițiilor actuale și este unul foarte retrâns. Marți, 22 decembrie, la ora 12, Majestatea Sa Margareta, însoțită de Principesa Sofia, va oferi spitalului din Săvârșin saltele și echipamente pentru paturi, precum și un punct de spălătorie. Donația va fi făcută în aer liber, în perimetrul din fața spitalului.

În aceeași zi, la ora 12.30, în Satul Regal, Majestatea Sa și Principele Radu vor oferi daruri de Crăciun angajaților de la Castelul Regal și de la Ocolul Silvic din Săvârșin. Miercuri, 23 decembrie, la ora 12, Majestatea Sa Margareta, însoțită de Principesa Sofia, va oferi daruri familiilor nevoiașe din Săvârșin.

În fiecare an, Majestatea Sa obișnuia să prezinte presei bradul din salonul mare al castelului și masa de Crăciun din sufrageria mare. Pentru că suntem în pandemie, pregătirile au fost filmate și pot fi urmărite în filmulețele alăturate.