4 aprilie 2020

Coronavirus: 184 de cazuri în România. Niciunul nou în Timiș, unde sunt 15 externați

coronavirus

Marți, 17 martie, la ora 10, în România au fost confirmate 184 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Sunt cu 16 mai mult decât la raportarea anterioară. La Timișoara s-a ajuns la 15 persoane declarate vindecate.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, marți dimineață, că față de ultima raportare au fost înregistrate 16 noi cazuri de îmbolnăvire. Acestea sunt repartizate astfel: șapte în Iași, câte două în Suceava și Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița Năsăud și Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani. Din cele 184 de persoane confirmate pozitiv, 16 au fost declarate vindecate și externate. 15 dintre acestea provin de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara și unul de la „Matei Balș”. Marți urmează să fie externate încă trei pacienți de la „Matei Balș”.

Potrivit GCS, sunt în carantină instituționalizată 3.282 de persoane, iar alte 16.610 persoane sunt în izolare la domiciliu. Au fost înregistrate, de asemenea, 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. „La acest moment, pentru eficientizarea activităților de combatere a efectelor COVID-19 (coronavirus), au fost instalate 162 de corturi. Acestea sunt destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină”, mai transmite GCS.

Situația din Timiș

Marți dimineață, în Timiș erau în carantină 103 persoane, în timp ce alte 704 erau în izolare la domiciliu. La Spitalul „Victor Babeș” erau internați 36 pacienți infectați cu noul coronavirus. Aceștia provin din județele Arad, Hunedoara și Timiș. Cei doi pacienți externați în ultimele 24 de ore sunt unul din Caraș-Severin și unul din Hunedoara.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: