Controale în trei piețe din Timișoara. Media amenzilor, aproape 400 de lei / FOTO

piețe

Polițiștii locali de la Compartimentul Poliția Piețelor au făcut în ultimele zile mai multe controale, pentru a verifica modul în care comercianții, producători agricoli de legume și fructe, persoane fizic sau juridice, respectă regulile din piețe.

Au fost vizate Piața de Gros și Mehala II, precum și Piața Badea Cârțan. În zona acesteia din urmă a fost controlat și modul în care sunt respectat indicatoarele rutiere amplasate în parcările din proximitate, acestea restricționând oprirea autoutilitarelor, cu excepția autoturismelor.

„Au fost verificați 90 de comercianți, fiind aplicate 24 de sancțiuni în valoare de 9.790 lei. Cele mai multe dintre acestea au fost pentru nemenținerea curățeniei în perimetrul locurilor de vânzare, folosirea de cântare neverificate metrologic, depozitarea de ambalaje în fața standurilor, modificarea suprafețelor meselor, nefolosirea de etichete conforme, necompletarea carnetelor de comercializare”, a transmis PLT.

About Post Author