Controale în ride-sharing la Timișoara: amenzi de 37.000 de lei și dosare pentru evaziune fiscală
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Serviciului Rutier Timiș au verificat, în 20 august, aproape 40 de operatori economici din domeniul transportului alternativ de tip ride-sharing.
În urma acțiunii, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 37.000 de lei, pentru nerespectarea obligației de utilizare a caselor de marcat. Totodată, polițiștii au confiscat 875 de lei și au dispus suspendarea activității pentru trei societăți comerciale.
Verificările au dus și la deschiderea a două dosare penale pentru evaziune fiscală, conform Legii 241/2005. Două firme sunt acuzate că au reținut și nu au virat la stat sau au încasat și nu au plătit obligații fiscale în termenul legal de 60 de zile. Prejudiciul estimat depășește 341.000 de lei.
