Conductele construite de Transgaz, declarate de utilitate publică de către CJ Timiș

CJ Timiș

foto: Arhivă

CJ Timiș vrea să urgenteze construirea două conducte de gaz, pe care vrea să le declare de utilitate publică și de interes județean. În cel mai bun caz, lucrările ar putea începe în acest an.

CJ Timiș intenționează să declare de utilitate publică și de interes județean construirea conductelor de transport gaze naturale SRM Timișoara I – SRM Timișoara III și Timișoara – Deta – Denta – Moravița. Este vorba despre două obiective de investiții ale Transgaz.

Potrivit CJ Timiș, conducta SRM Timișoara I – SRM Timișoara III ar însemna facturi mai mici pentru timișorenii abonați la Colterm. „Conducta va trece la doar câteva sute de metri de societatea de termoficare, iar conectarea directă la aceasta va implica achiziționarea de gaz mai ieftin. Acest demers implică doar voința și capacitatea Colterm de a-l pune în aplicare. Conducta Timișoara – Deta – Denta – Moravița va rezolva problema alimentării zonei de sud a județului, unde vechea rețea se află într-o stare deosebit de degradată. Investiția va asigura astfel gaz pentru zeci de mii de timișeni la parametri normali și fără riscul întreruperii furnizării”, transmite CJ Timiș.

În plenul din 31 august al CJ vor fi puse la vot două proiecte de hotărâre privind utilitatea publică a acestor două investiții. Aprobarea lor, susțin reprezentanții instituției, ar însemna începerea efectivă a lucrărilor încă din acest an.

„Am răspuns rapid solicitării Transgaz și, la doar o săptămână de la adresa lor, am definitivat proiectele de hotărâre. Am speranța că vor fi aprobate fără reținere, având în vedere importanța demersului. Practic, urgentăm intrarea conductelor în construcție, probabil chiar din acest an”, explică președintele CJ, Alin Nica.

De realizarea conductei Timișoara – Deta – Denta – Moravița vor beneficia toate localitățile care se află pe traseul acesteia.

About Post Author