Concert de operă special la Timișoara. Singura apariție în România a lui George Petean, în 2023

La Timișoara va avea loc, la începutul lunii martie, un concert cu trei dintre cei mai buni interpreți români de operă. „Concertul de operă cu români celebri care au cucerit lumea” este o inițiativă a clubului Rotary Cetate și îl aduce la Timișoara pe George Petean.

Pe scenă se vor afla Luiza Fatyol, Ioan Hotea, George Petean și Ciprian Teodorașcu, respectiv Filarmonica Banatul. Concertul va avea loc sâmbătă, 4 martie, și va fi singurul susținut în acest an de George Petean în România. „Inițiativa a venit odată cu Timișoara Capitală Europeană a Culturii și cu sărbătorirea a 20 de ani de existență a Rotary Cetate, anul trecut în decembrie. Mi-am propus ca acest an rotarian să fie dedicat culturii. În acest concert am adunat împreună voci celebre, superbe”, spune Andreea Lutz, președintele Rotary Cetate Timișoara.

„Mă bucur că aceste nume mari vor cânta în Timișoara. Va fi un eveniment extraordinar, iar Teatrul Național e gazda evenimentului și e fericit să ofere ce are la dispoziție și să bucure publicul cu aceste voci”, a declarat Ada Hausvater, directorul TNTm.

Intrarea e gratis, invitații sunt „oameni relevanți din societate”

„Am luat cu bucurie această invitație. Ne bucură prezența domnului Petean, cu care am fost coleg timp de doi ani în orchestra de la Hamburg. O piesă foarte importantă este dirijorul orchestrei, care este maestrul Teodorașcu. Din punct de vedere repertorial, avem un periplu prin compoziții de Verdi, Donizetti, Rossini, o gală autentică de operă”, a spus, la rândul lui, Ovidiu Andriș, directorul Filarmonicii Banatul.

Concertul este finanțat integral din sponsorizări, iar accesul se va face pe bază de invitații gratuite, distribuite către 600 de persoane. „Au fost invitați membri Rotary, care la rândul lor au invitat oameni pe care îi consideră relevanți din societate. Mai există două evenimente legate de acest eveniment. Am lansat invitația către o parte dintre elevii de la Liceul Special IRIS, care vor participa la spectacol alături de părinți sau tutori. O altă componentă a Clubului Rotary este cea educațională, iar baritonul George Petean a fost de acord să organizeze gratuit un Masterclass cu elevii de la Facultatea de Muzică a Universității de Vest”, a completat Andreea Lutz.

Vedete internaționale

Soprana Luiza Fatyol s-a născut in anul 1987, în Satu Mare, într-o familie de muzicieni. A debutat în 2009, la Opera Maghiară din Cluj, iar în 2011, Luiza a fost acceptată în Studioul de Operă al „Deutsche Oper am Rhein” Düsseldorf.

Tenorul Ioan Hotea s-a născut în 1990 la Baia Mare, unde a studiat artele și apoi canto. În perioada 2009-2013 a urmat Academia de Muzică din București. Între 2011 și 2013 a fost solist al Operei Naționale din București iar debutul internațional s-a produs în 2013, pe scena Operei din Monte Carlo. Din 2015 este la Teatrul de Stat Hessian din Wiesbaden.

Baritonul George Petean a absolvit cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secţia canto. A debutat în 1997 pe scena Operei din Cluj Napoca cu rolul titular din opera „Don Giovanni“ de W. A. Mozart. A cântat la Frankfurt, Viena, Beijing, Londra, Bologna, Paris, Bregenz, Geneva, New York, Monte Carlo, Viena, Frankfurt, Hamburg, Munchen, Essen, Lausanne, Liege, Toulouse și Berlin.

Dirijorul Ciprian Teodorașcu s-a născut în 1976 la Galați. Este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, secțiile compoziție și dirijat, unde a beneficiat de îndrumare unor eminenți dascăli și s-a perfecționat în Franța, cu Alain Paris.

About Post Author