Colterm nu are destul cărbune! Caloriferele sunt iar aproape reci, de vină e… ploaia

Situația incredibilă la Timișoara, unde Colterm a cam rămas… fără cărbune! Promisiunile edililor se dovedesc a fi doar apă de ploaie, iar oamenii nu știu dacă vor îngheța în case la iarnă. Societatea de termoficare depinde efectiv de fiecare gram de cărbune care ajunge la Timișoara.
Contractul de furnizare de gaz, care expira miercuri dimineață, a fost prelungit încă de marți, dar asta nu i-a ajutat prea mult pe cei racordați la sistemul centralizat de termoficare. Încă de marți seara, caloriferele au început să se răcească, ajungând la temperaturi mai mici decât pe durata zilei.
Colterm funcționează în prezent doar cu CET Sud, unde se poate arde cărbune, iar agentul termic era livrat la o temperatură anunțată de 35-36 grade Celsius. Marți seară însă, caloriferele au început să se răcească, pentru că societatea de termoficare nu avea destul cărbune.
Colterm nu a cumpărat cărbune peste vară, iar la jumătatea lunii octombrie, viceprimarul Ruben Lațcău declara, într-o ședință AGA, că „stocurile de cărbune nu se formează peste vară, peste vară se semnează contracte. Cărbunele, dacă este depozitat în aer liber în luna august, poate să facă autocombustie”. Potrivit acestuia, compania de termoficare are patru contracte semnate prin care „poate să-și asigure toată iarna prin cărbune, dar noi nu ne dorim acest lucru, dorim să mergem pe surse hibrid”.
Care or fi „sursele hibrid”, în condițiile în care gazul a ajuns la prețuri-record, numai specialistul „în termie” Ruben Lațcău poate spune. Realitatea este că, aproape la jumătatea lunii noiembrie, Colterm este în imposibilitatea de a încălzi decent locuințele.
„O să suplinim un pic cu consumul de gaz”
Directorul interimar al Colterm susține că de vină e… vremea. Potrivit lui Cristian Mîțu, un tren cu cărbune va ajunge la Timișoara până diseară.
„Din cauza ploilor care au fost în carieră, au întârziat încărcările și livrările. Urmează să ajungă în seara asta o marșută (garnitură de tren – n.r.). Mai este cărbune, dar pentru a suplini o sincopă în încărcare, am limitat la 33 de grade. Cam 80% dintr-o marșută consumăm într-o zi. La noapte o să suplinim un pic cu consumul de gaz”, afirmă Mîțu.
Această „suplinire” cu gaz înseamnă, de fapt, că banii plătiți pentru o săptămână vor ajunge pentru ceva mai puțin. Și că timișorenii racordați la sistemul centralizat de încălzire ar putea avea, iar, surprize neplăcute. Nu de alta, dar au stat deja trei zile în frig. Între timp, Colterm a intrat în insolvență, iar viitorul e oricum, dar nu… călduros.