Tribunalul Timiș a admis, marți, intrarea în insolvență a Colterm. Magistrații au desemnat și un administrator judiciar, altul decât cel pe care l-ar fi preferat Primăria Timișoara.
„Deschide procedura. Desemnează administrator judiciar provizoriu consorțiul format din practicienii în insolvență Alfa & Quantum Consulting SPRL (lider de consorțiu), Maestro SPRL și Insolvein SPRL. Conform dispozițiilor art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 stabilește termen pentru verificarea stadiului procedurii la data de 17.02.2022”, a decis, marți, Tribunalul Timiș.
Primarul Dominic Fritz a anunțat, luni, 18 octombrie, că s-a decis intrarea în insolvență a Colterm. În CA de la Colterm s-a decis că ar fi de preferat ca de insolvență să se ocupe RomInsolv. Judecătorii au hotărât însă altceva.
Alfa & Quantum Consulting SPRL este din Timișoara și îi are ca asociați coordonatori pe Bogdan Alic și Marius Cârceie, fost consilier județean PNȚCD. Este aceeași societate care, de la începutul lunii octombrie, se ocupă și de falimentul lui ACS Poli.


