Color the Village, partea a doua. Voluntarii se întorc la Altringen

color the village

Voluntarii sunt așteptați la o continuare a Voluntarii sunt așteptați la o continuare a Color the Village, eveniment care a avut loc în urmă cu mai puțin de două săptămâni în Bogda.e, eveniment care a avut loc în urmă cu mai puțin de două săptămâni în Bogda. Timp de două zile se va lucra la câteva case la care sunt de făcut unele retușuri, inclusiv la cea mai dificilă din proiectul de anul acesta.

Pentru a șasea oară, sute de voluntari din toată țara au participat, în 6 iunie, la Color the Village, un eveniment organizat de Asociația Acasă în Banat. S-a întâmplat, în acest an, în comuna Bogda, fiind înregistrat un număr record de voluntari: 500 de persoane.

Punctul central a fost satul Altringen, dar, pentru că aici sunt puține gospodării, au fost alese și case din satele învecinate, Bogda, Sintar și Comeat.

În perioada 12-13 iulie va avea loc partea a doua a acțiunii de voluntariat, pe durata căreia vor fi finalizate șantierele încă deschise.

„Începem de vineri dimineața și continuăm până sâmbătă seara, așa cum am făcut și anii trecuți. Vom lucra la câteva case în plus pentru a atinge obiectivul de 30 de case. Mai avem de lucru la o casă – caz social, cea mai dificilă din proiect. De asemenea, facem îmbunătățiri, retușuri și completări la unele case deja zugrăvite”, transmit cei de la Acasă în Banat.

Cei care doresc să participe la această acțiune sunt rugați să se înscrie AICI.

***

Color the Village este un eveniment organizat de Asociația Acasă în Banat, care în acest an are drept partener principal Asociația „Johann Scharnel” din Altringen. Color the Village se află la a șasea ediție și are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019).

About Post Author